DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ a Ministerului JUSTIŢIEI. Se pun în acord CODURILE cu DECIZIILE CCR

Mariana Moţ, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, a anunţat comisia specială a Parlamentului că ministerul lucrează la un proiect legislativ separat, acesta privind abuzul şi neglijenţa în serviciu.

„Ministerul Justiţiei intenţionează ca aceste două infracţiuni să facă obiectul unui act normativ separat. Aşa se explică faptul ca Ministerul Justiţiei nu a formulat un punct de vedere”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Mariana Moţ.

Declaraţia a fost făcută în cadrul dezbaterilor din comisia specială a Parlamentului de punere în acord a Codurilor Penale cu deciziile CCR, în momentul în care discuţia a ajuns la articolul privind abuzul în serviciu.

Prevederea din Codul penal referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie modificată după ce Curtea Constituţională a dat două decizii în această privinţă care vizează, pe de o parte, ca abuzul în serviciu să fie infracţiune doar dacă sunt încălcate legi sau ordonanţe ale Guvernului.

Pe de altă parte, obligă legiuitorul să impună un prag valoric în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, susţinând nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Parchetul General propune menţinerea pedepsei actuale, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

UDMR propune un prag de 100.000 de lei şi scăderea pedepsei la închisoare de la 6 luni la 3 ani.

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ”cu intenţie nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 100.000 lei, ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3  ani sau cu amendă”, se arată în propunerea UDMR transmisă comisiei parlamentare.

La rândul lor, cei de la USR propun o variantă a definiţiei abuzului în serviciu fără prag valoric şi cu menţinerea limitelor actuale ale pedepsei.

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", se arată în propunere.

USR a venit şi cu o variantă subsidiară în care propune un prag valoric de 1.000 de lei, scrie News.ro.