Ca urmare a cazului răsunător de la Caracal, noul ministru de Interne, Mihai Fifor a luat decizia ca foarte curând să fie aplicate o serie de măsuri prin care să se interzică acea „ocazie” folosită de foarte multă lume.
Astfel, poliţiştii vor verifica mai atent autovehiculele care practică transportul ilicit de persoane.
„Am dispus o măsură imediată, care se referă la controlul traficului ilicit de persoane, transportului ilicit de persoane, pentru că acest copil, să recunoaştem, a recurs la ceea ce popular numim "ia-mă, nene". Am dispus ofiţerilor din MAI să treacă urgent la aplicarea de măsuri în această zonă pentru că ştim cu toţii, există aceşti transportatori pe care nimeni nu îi cunoaşte şi iată, se urcă lume nevinovată la ei în maşină şi se ajunge la tragedii.
Nu zic că toată lumea e vinovată sau suspectă, dar trebuie să luăm măsuri pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. Vom avea măsuri concrete în câteva zile legat de ordinea şi siguranţa cetăţeanului", a declarat Mihai Fifor.
Acestă măsură este urmare la ceea ce s-a întâmplat la Caracal, unde Alexandra, tânăra de 15 ani despre care se crede că ar fi fost ucisă, a fost răpită de Gheorghe Dincă după ce a făcut autostopul, potrivit dcnews.ro