DECIZIE IMPORTANTĂ a Curții de Apel București în procesul privind marca "părintele Arsenie Boca"

Anul trecut, un arădean a obținut de la Oficiul European de Proprietate Intelectuală dreptul de a dispune de comercializarea a tot ce reprezintă produse ce înfățișează chipul părintelui Arsenie Boca. După procesul intentat de Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mănăstirea Prislop vineri, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei, părintele Gabriel Miricescu, a anunțat că aceasta va putea folosi în continuare numele şi imaginea părintelui Arsenie Boca pentru comercializarea obiectelor de cult bisericesc. Decizia a fost dată Curtea de Apel București

"Este vorba de o ordonanţă preşedinţială, ceea ce înseamnă o procedură simplificată, iar hotărârea dată are un caracter vremelnic, până la soluţionarea pricinii, pe fond", a declarat părintele Miricescu, potrivit agerpres.ro

În dispozitivul minutei Curţii de Apel Bucureşti se arată, printre altele, că instanţa constată că Episcopia Devei şi Mănăstirea Prislop "sunt îndreptăţite la folosirea numelui părintelui Arsenie Boca şi a imaginii acestuia, exclusiv ca atribut de identificare a persoanei menţionate, în cadrul săvârşirii actelor comerciale cu produse (cărţi, pandantive, amulete, suveniruri, obiecte de cult, icoane etc,) ce poartă numele şi imaginea în discuţie".

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei a explicat că mai este un proces, pe fond, la Tribunalul Bucureşti, în urma căruia litigiul cu persoanele care susţin că deţin drepturile pentru marca "părintele Arsenie Boca" va fi tranşat definitiv.

Până la finalizarea acestui proces, Episcopia Devei şi Mănăstirea Prislop pot comercializa obiectele de cult cu numele şi imaginea părintelui Arsenie Boca.

"Este o hotărâre a instanţei pe care nu o comentăm şi de care luăm act. Ne manifestăm bucuria pentru această soluţie şi sperăm ca şi litigiul pe fond să fie soluţionat în mod legal", a spus părintele Gabriel Miricescu.

Un arădean susţine că este deţinătorul legal al drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii "părintele Arsenie Boca", printr-o firmă înregistrată în Marea Britanie. Marca "părintele Arsenie Boca" ar fi fost înregistrată, în anul 2017, la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă din Marea Britanie, care ar fi permis comercializarea produselor cu chipul fostului stareţ al Mănăstirii Prislop, decedat în 1989, doar unei firme din Arad.