Marian Munteanu a spus că își va face partid. Acesta se va numi ”Alianța Noastră” și își propune să găsească soluții agreate de categorii foarte largi ale societății, ”profund nenumlțumite de modul în care se face politică” în țara noastră.
”În interiorul Alianţei Noastre s-a constituit şi un nucleu pentru apariţia unei formaţiuni politice care va avea menirea să propună acele soluţii pe care le agreează şi sunt dorite de simpatizanţii alianţei noastre, pe care le aşteaptă categorii foarte largi ale societăţii româneşti profund nemulţumite de modul în care se face politică în România”, a declarat fostul candidat la Primăria Capitalei la Realitatea TV.
Marian Munteanu a fost liderul studenților din Piața Universității. El a revenit în atenția opiniei publice după ce a fost propus de Partidul Național Liberal pentru a candida la Primăria Municipiului București, el fiind o soluție pentru criza declanșată de retragerea altor doi candidați: Cristian Bușoi și Ludovic Orban.
Ulterior, Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei. Acesta nu a reszista valului de critici din societatea civilă. El era acuzat că are simpatii fasciste, ”de care nu s-a dezis niciodată”.
După retragerea lui Marian Munteanu, candidatul PNL pentru municipalitate este Cătălin Predoiu, președinte al filialei PNL București.