La termenul de miercuri, Curtea de Apel Cluj a dispus admiterea unei contestații în anulare formulată de Gheorghe Cicio, un om de afaceri din Satu Mare, prin intermediul avocaților săi.
În esență, avocații lui Cicio au susținut în instanță că infracțiunea de spălare de bani, pentru care acesta a fost acuzat, este deja prescrisă, fiind invocate deciziile Curții Constituționale a României din anul 2018 și 2022.
La finalul dezbaterilor, instanța de judecată a fost de acord cu argumentele și a decis să suspende executarea sentinței de trei ani de închisoare, pe care Cicio o efectua în penitenciar, acesta fiind eliberat de îndată.
„În temeiul art. 431 Cod procedură penală, cu trimitere la art. 426 lit. b C.proc.pen., admite în principiu contestaţia în anulare promovată de contestatorul apelant-inculpat C.G.. În temeiul art. 430 din C.proc.pen., suspendă executarea Deciziei Penale Nr. 602/A/29.04.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 902/100/2018, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului C.G., din executarea pedepsei ce face obiectul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 280/2020, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză”, se arată verdict.
Prescripția trebuie invocată
Deciziile Curții Constituționale se referă la împlinirea termenelor de prescripție în marile dosare de corupție, care trenează de ani de zile, fără ca judecătorii să ia o decizie.
Prin cele două decizii, articolul 431 din Codpul de Procedură Penală, care se referă la termenele de precripție generală și specială, a fost anulat.
În consecință, precripția faptelor penale trebuie calculată în baza prescripției generale, și nu în baza celei speciale, care este mult mai mare.
Cine este Cicio Gheorghe
În cursul lunii martie 2022, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Cicio la trei ani de zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani.
Brbatul a fost acuzat că în anul 2011, în baza unei înțelegeri cu inculpatul Mihai Adrian Mureșan, a dispus schimbarea sau transferul sumei de 1.023.000 din lei, reprezentând venituri ilicite, din fondurile unor societăți prin conturile unor firme din Oradea (în octombrie 2011 și în noiembrie 2011) și din Baia Mare (în perioada mai-septembrie 2011). Scopul a fost cel de a ascunde sau de a disimula originea ilicită a banilor. Sumele i-au fost restituite lui Cicio în numerar de către Mureșan.
Informațiile apar pe site-ul rolii.ro, citând din sentința de condamnare a lui Cicio Gheorghe.