Decizia procurorului DNA care i-a închis dosarele lui Barna. CSM va delibera joi

Decizia procurorului DNA care i-a închis dosarele lui Barna. CSM va delibera joi

Procuroarea Aurelia Danusia Boicean, sefa DNA Alba-Iulia, cea care a semnat două ordonanțe de clasare – pe 2 aprilie 2018 și pe 18 martie 2019 – în dosarul în care Barna era acuzat de deturnare de fonduri europene se pensionează. Ambele acte dovedite a fi nelegale.

CSM urmează să decidă în şedinţa de joi, 14 noiembrie, asupra cererii de eliberare din funcţie prin pensionare a procuror-şef al DNA Alba Iulia, Aurelia Danusia Boicean.

Ordonanţa de clasare din 18 Martie 2019 pe dosarul proiectelor lui Barna arată că soluţia de închidere a dosarului a fost dată pe  - săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, deşi chiar aceleaşi procuroare (Danusia Boicean şi Mihaela Beschiu) susţineau în precedenta ordonanţă de clasare din 2 aprilie 2018, disjungere şi formare a acestui dosar, că extind urmărirea penală în acest caz pentru că din probatoriul testimonial administrat şi înscrisuri rezultă că în derularea proiectului au fost folosire documente false/inexacte incomplete iar administratorii firmelor ofertante necâştigătoare, audiaţi în calitate de martori la DNA Alba, chiar au negat participarea la procedura de achiziţie organizată, anunță monitoruljustiției.ro.

DNA Alba prin şefa Danusia Boicean confirmă că pe 28 Octombrie 2019, lunea trecută/acum o săptămână, Mădălina Scarlat, adjuncta DNA, ca procuror ierarhic superior, i-a infirmat în întregime soluţia de clasare în dosarul proiectelor lui Barna, a desființat-o în totalitate, a redeschis urmărirea penală şi a dispus reluarea urmăririi penale în dosar pentru că soluţia de clasare a Danusiei Boicean și Mihaelei Beschiu de la DNA Alba era nelegală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul penal al proiectelor lui Barna poartă numărul 38/P/2018 şi este instrumentat în prezent de Secţia I a DNA.