O decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu va fi introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor pentru Justiție și Afaceri Interne, potrivit unor surse la curent cu situaţia, citate de postul bulgar naţional de radio (BNR).
Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda au fost statele care s-au opus introducerii pe agenda Consiliului JAI din 8-9 octombrie a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, francezii fiind cei mai vehemenţi, iar partea română a fost în cele din urmă de acord, potrivit unor surse oficiale, scrie Mediafax.
Potrivit surselor citate, Franţa a fost cea mai vehementă voce împotriva introducerii pe agenda Consiliului JAI a aderării României la spaţiul Schengen. Aceleaşi surse susţin că partea română nu a insistat pentru discutarea problemei şi a fost de acord cu amânarea discuţiilor, în condiţiile în care un eventual vot negativ ar fi însemnat reluarea întregii proceduri de aderare.
De asemenea, sursele citate susţin că poziţia României a fost convenită în urma unor discuţii între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta.