Decizia de la Budapesta cu ecou în România. Parlamentul Ungariei susține Consiliul Național Secuiesc

Decizia de la Budapesta cu ecou în România. Parlamentul Ungariei susține Consiliul Național Secuiesc

Parlamentul Ungariei a aprobat marţi o rezoluţie de susţinere a iniţiativei europene lansate de Consiliul Naţional Secuiesc privind protejarea regiunilor naţionale şi drepturile maghiarilor care trăiesc peste graniţele ţării.

Propunerea partidului ecologist de opoziţie LMP („Politica poate fi altfel”), susţinută de partidele de guvernământ Fidesz şi Partidul Popular Creştin-Democrat (KDNP), de partidul conservator de opoziţie Jobbik şi de socialişti, a fost adoptată unanim, cu 158 de voturi pentru.

Decizia are o importanţă simbolică, dat fiind că 2020 a fost declarat an al coeziunii naţionale, la 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, se arată în rezoluţie.

Potrivit acestei rezoluţii, parlamentul ungar salută iniţiativa SNT, denumită „Iniţiativa cetăţenească europeană pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale”, care urmăreşte să convingă Uniunea Europeană să acorde o atenţie specială regiunilor ale căror caracteristici naţionale, etnice, culturale, religioase şi etnice sunt diferite de cele ale regiunilor învecinate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentul îi îndeamnă totodată pe maghiarii din interiorul şi din exteriorul Ungariei să sprijine această iniţiativă prin semnarea ei. Pentru ca iniţiativa lansată la 7 mai 2019 să aibă succes, trebuie strânse cel puţin un milion de semnături din şapte state membre, până la 7 mai a.c.

Iniţiativa cetăţenească europeană (ICE) a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012, constituind un mijloc prin care cetăţenii europeni pot influenţa mai mult agenda europeană. Ea este instrumentul prin care cel puţin un milion de cetăţeni din întreaga Europă îşi pot uni eforturile cu privire la o chestiune care este importantă pentru ei şi pot solicita Comisiei Europene să ia măsuri în acest sens, notează Agerpres.

Reamintim că pe data de 13 noiembrie 2019, în  şedinţa Comisiei de Coeziune Naţională din cadrul Parlamentului de la Budapesta, toate partidele maghiare şi-au exprimat susţinerea pentru iniţiativa cetăţenească europeană privind regiunile naţionale, a declarat Attila Dabis, însărcinatul pentru relaţii externe al Consiliului Naţional Secuiesc (CNS).  Acest lucru demonstrează că iniţiativa este o cauză a întregii naţiuni, a cărei miză este "dacă putem rămâne maghiari în zonele populate de maghiari de peste graniţele Ungariei şi dacă putem să păstrăm identitatea naţională specifică a regiunilor în cauză", a declarat Attila Dabis citat de hirado.hu.