Decizia Curții Constituționale privind amenzile, mai tare decât o moțiune de cenzură!

Decizia Curții Constituționale privind amenzile, mai tare decât o moțiune de cenzură!

Curtea Constituțională ar trebui felicitată, nu atacată. Alături de Avocatul Poporului face un serviciu întregii clase politice. Le demonstrează, rapid, că legiferează aiurea, construind un sistem abuziv, totul dintr-o lipsă de înțelegere a mecanismelor de fucnționare democratice.

Cristian Tudor Popescu, un analist care scoate vorbele precum artiștii de circ focul pe gură, s-a transformat în liderul celor nemulțumiți de decizia CCR. Sunt convins că nici măcar nu a citit decizia CCR. Pentru creierul său de inginer l-ar fi făcut să vadă absurdul situației. Dar de ce ne mai mirăm?

Puțini politicieni mai stau să citească înainte de a deschide gura. Iar dintre cei care citesc, sunt din ce în ce mai puțini cei care înțeleg!

Ați urmărit furtuna stârnită de decizia CCR privind amenzile date pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare. S-ar putea să fiți chiar printre cei care au primit amendă, de obicei cea maximă, de 20.000 lei. S-a spus că decizia Curții îndeamnă la anarhie, că are numeroase fracturi logice, că este o porcărie pesedistă, tot arsenalul de cuvinte grele. Numai că lucrurile nu stau deloc așa!

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca să fie clar, vă invit să citiți aici Decizia CCR.

Eu am citit-o și m-am lămurit. Și îngrozit. Pentru că ea este mai puternică decât orice moțiune de cenzură. Demontează pas cu pas modul în care a fost instituită starea de urgență, dar mai ales modul total amatoristic în care s-au redactat actele normative. Avem un tablou amplu al incapacității administrative a statului român, al deprofesionalizării structurilor care ar trebui să asigure suportul legal pentru deciziile politice.

Nu Președintele Iohannis este de vină. Nici Premierul Ludovic Orban! Nici măcar nefericitul de Marcel Ciolacu! Ci toată clasa politică! Care a permis transformarea României într-un deșert de inteligență instituțională, într-o mașinărie populată cu carnete de partid, nu cu diplome universitare valoroase. Acum avem imaginea a ceea ce nu mai suntem capabili.

Vă dau un citat:

"Curtea a reținut că dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. În aceste condiţii, actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate."

Adică orice act normativ trebuie să fie clar, în așa fel încât să fie înțeles de către toți cetățenii, fără să fie nevoie de consultarea unui avocat. Să vă dau un exemplu: știi că dacă conduci și depășești cu 10-20 km/h peste viteza maximă iei două sau trei puncte -amendă (290 sau 435 de lei), la care se adaugă două puncte de penalizare; dar dacă ai mai mult de 50 km/h peste viteza maximă admisă primești de la nouă la 20 puncte -amendă, plus suspendarea permisului pentru o perioada de 90 de zile. E clar și fără posibilitate de interpretare abuzivă. Așa trebuia să fie și cu amenzile în cazul nerespectării Ordonanței Militare nr 1.

Amenzile trebuiau aplicate gradual, în funcție de niște criterii clare, ușor de înțeles. Ca să nu rămâi la bunul plac al agentului de poliție. Eu am avut curiozitatea și am citit pentru un interval de 5 zile comunicatele GSC privind sancțiunile aplicate. În fiecare zi fuseseră amendate cam 4.800-5.000 de persoane, covârșitoarea majoritate cu maximul prevăzut, adică 20.000 lei. De ce? Pentru că se poate...

Asta spune și Curtea Constituțională:

"Or, Curtea constată că dispozițiile art.28 alin.(1) prin sintagma ”nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie” califică drept contravenție încălcarea obligaţiei generale de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională.

În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor."

Ce vreți mai clar decât asta? Vi se pare că instituie ideea de anarhie, sau că pune capăt abuzurilor autorităților? Răspunsul este evident și pentru un absolvent de liceu.

Politicienilor care contrapun deciziei Curții Constituționale ideea de anarhie, le recomand să citească întreg comunicatul, după care să se uite în oglindă și să spună: Ce prostie am putut să susțin!