Marți, 27 aprilie 2016, seara, am pariat cu Silviu Mănăstire la emisiunea sa de la B1 TV, pe un pix, că vor fi alegeri în două tururi.
Miercuri, 4 mai 2016, CCR a respins excepția de neconstituționalitate formulată de jurnalistul Liviu Avram.
Vom avea alegeri într-un singur tur.
Așa cum au arătat și alți comentatori, Decizia CCR a fost una politică și nu constituțională.
Ca și în 2000, cînd Emil Constantinescu și Guvernul CDR reușiseră să readucă PDSR-ul pe val fără ca partidul lui Ion Iliescu să fi făcut ceva deosebit, asistăm în 2016, la revenirea PSD în plan electoral, pe fondul dezastrului întruchipat de Guvernul de tehnocrați, asumat ca Guvern al Meu de către Klaus Iohannis, și al unei Președinții dezamăgitoare.
O Decizie în favoarea celor două tururi ar fi stîrnit reacția de amploare a PSD.
Dacă PSD ar fi stat prost în sondaje, probabil că s-ar fi făcut față acestei reacții.
Acum însă, cu un PSD triumfător și un PNL în degringoladă, girat de un Klaus Iohannis și el în plină prăbușire în sondaje, CCR n-a riscat. Mai ales că unii membri ai CCR, în frunte cu Augustin Zegrean, vor pleca în civilie.
Și cînd te gîndești ce vei face în civilie, trebuie să ții cont și de cine va conduce țara în care va trebui să te rostuiești la plecarea de la CCR.
Decizia CCR e semnul clar că PSD e pe val.
Am pierdut pariul.
Nu-mi pare însă rău.
Cauzele acestei Decizii îmi dau posibilitatea unei radiografii lucide a forțelor democratice din România lui 2016.
Mă număr printre cei care au pledat și vor continua să pledeze pentru scrutinul în două tururi la Locale, singura formulă prin care România poate ieși din impasul dezastruos al monopolizării scenei politice de către două partide anchilozate, devenite de mult Clanuri mafiote, care admit în rîndurile lor doar neamurile, afaceriștii și ibovnicele Nașilor care sînt liderii de partid. S-a vorbit mult în ultimul timp, după năravul românesc al floricelelor pe cîmpii pe post de idei, despre alte formule de democrație decît cea clasică, întemeiată pe partide care participă la alegeri.
Tentativa iresponsabilă care a fost înlocuirea votului popular cu intervenția Binomului SRI-DNA, sub semnul a ceea ce s-a numit, de către inși cu o gaură-n cap Înnoirea clasei politice de către DNA, a fost un dezastru pentru România.
De pe scena politică au fost înlăturați prin anchete penale comandate, cu cîntec, lideri politici autentici, pentru a lăsa locul la tot felul de estropiați cu epoleți, lipsiți de talent politic, dar înzestrați cu rapacitate rar întîlnită în materie de îmbogățire pe seama statului.
A fost un eșec de proporții și experimentul pe sufletul viu al Poporului numit Guvernul de tehnocrați, în realitate un Guvern de stewardese low-cost pe cursa Bruxelles-București.
Eșecurile unor experimente puse la cale de sergenții majori mesianici au confirmat încă o dată și-n chip zdrobitor adevărul că singura formulă de democrație e cea clasică.
Pentru a ieși din impasul partidelor anchilozate, tranformate în Găști mafiote, trebuie să creăm condițiile pentru afirmarea unor noi partide.
De 26 de ani, PSD nu reușește să se reformeze tocmai pentru că pe partea Stîngă a scenei politice n-are nici un concurent.
Mutarea PD la Dreapta, printr-o acrobație incredibilă, a văduvit scena politică românească de autenticul partid de Stînga înființat de Petre Roman. Dacă PD ar fi rămas partid de Stînga, PSD ar fi avut un concurent serios, care l-ar fi constrîns să se reformeze, ba chiar și să devină un cît de cît partid de Stînga din partidul ciocoilor care e acum. Electoratul de Stînga ar fi avut în PD o opțiune la PSD.
Existența a două partide la Dreapta era mult mai folositoare țării decît șandramaua improvizată de acum numită PNL. Noul partid nu numai că nu reușește să devină unul, dar mai mult, prin dominarea asupra Dreptei s-a îmbuibat și prin urmare s-a paralizat.
Alegerile în două tururi, dublate de reducerea mandatelor celor aleși la două mandate, ar fi soluțiile de ieșire din criză a Politicii românești.
Credința mea nu era însă temeiul pariului.
Erau semne că se merge pe o Decizie a CCR pentru două tururi. Pledau pentru această teză atît informațiile pe care le dețineam, cît și rapiditatea cu care excepția de neconstituționalitate a ajuns la CCR și mai ales rapiditatea cu care CCR a programat-o.
Marți, 3 mai 2016, seara, la aceeași emisiune, am revenit asupra pariului. Sigur, îi voi da lui Silviu Mănăstire pixul, considerînd c-am pierdut pariul, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mă explic.
Pe ce mă bazam marți, 3 mai 2016, seara?
Așa cum i-am spus în direct lui Silviu Mănăstire, pe lecturile intervențiilor de ultimă oră a acoperiților din presă. Un acoperit, care s-a autodeconspirat prostește (doar n-o să credeți că acceptă să fie locotenții sergenților majori mesianici inteligențele din presă?!), cu prilejul deciziei CCR privind interceptările printr-o tresărire de indignare atît de mare că era cît pe-aici să-i cadă epoleții în direct, publicase deja un text în care am ghicit ideile principale primite de la Servicii.
Toate împotriva Deciziei în două tururi.
Nu numai asta a fost cauza revenirii mele asupra pariului.
Luni, 18 aprilie 2016, comentînd sub titlul CCR în faţa unei decizii istorice: Alegeri în două tururi! Inițiativa excelentă a lui Liviu Avram scriam printre altele:
„Necesitatea a două tururi e clamată de mai toată lumea ce se vrea democrată: ONG-uri, politicieni, partide, jurnalişti.
A venit momentul pentru toţi cei care pledează în favoarea alegerilor în două tururi să demonstreze că sînt sinceri.
Asta înseamnă crearea unei extraordinare presiuni publice pentru ca CCR să se pronunţe în procedură de urgenţă.”
De la 18 aprilie 2016 au trecut două săptămîni.
În toată această perioadă n-am văzut un semn, un singur semn al presiunii publice în favoarea celor două tururi.
Alegerile în două tururi favorizează partidele mici. Culmea e că nici un partid mic, de la PMP pînă la USB al lui Nicușor Dan n-a pledat pentru alegeri în două tururi. Ba chiar, Traian Băsescu a avut obiecții față de o posibilă decizie în favoarea celor două tururi. De ce n-au pledat partidele mici? ALDE n-a făcut-o pentru că e un apendice al PSD. Celelalte partide sînt de Dreapta. Ele au socotit că un scrutin în două tururi favorizează PNL. PNL e dușmanul lor de moarte. Orice slăbire a PNL le mărește lor șansa de a lua electorat de la Dreapta.
După tragedia de la Colectiv s-a vorbit mult despre forța Străzii, despre Societatea civilă ca factor de presiune asupra politicului, ba chiar și ca alternativă la Politic.
Unde a fost Societatea civilă în aceste două săptămăni?
Unde au fost liderii de opinie care se pretind reprezentanți ai societății civile?
Ați văzut vreo petiție on-line în favoarea unei decizii privind cele două tururi?
Firește că nu.
Am văzut una împotriva demiterii lu Vlad Alexandrescu de la Cultură.
De ce?
Pentru că în cazul lui Vlad Alexandrescu era vorba de parale pe cînd în cazul scrutinului în două tururi, de democrație.
Ați văzut în aceste două săptămîni vreo ieșire în stradă împotriva alegerilor într-un singur tur?
Firește că nu.
Am văzut în schimb o ieșire în stradă pentru păstrarea lui Vlad Alexandrescu la Cultură.
De ce?
Pentru că era vorba de parale.
Desigur, o decizie privind alegerile în două tururi ar fi fost o intervenție de schimbare a regulii jocului în timpul jocului.
Asta nu oprea însă Strada, Societatea civilă, Presa Deontoloagă să pledeze pentru alegeri în două tururi după acțiunea lui Liviu Avram
Pasivitatea forțelor poreclit democratice în acest caz ne confirmă încă o dată adevărul că democrația românească e una de fațadă.
N.B Inutil să mai adaug că Decizia CCR e lovitură pentru PNL. Nu numai pentru că alegerile într-un singur tur favorizează PSD, dar și pentru că- dacă nu mai ales- Decizia trece drept un bobîrnac dat partidului care s-a bătut să impună scrutinul în două tururi lăsînd impresia că încearcă să cîștige electoral pe căi oculte.