Decapitările lui Orban în instituții importante: Finanțe, Interne, Casa de Pensii

Decapitările lui Orban în instituții importante: Finanțe, Interne, Casa de Pensii

Informația scăpată, duminică seara, de Alina Gorghiu într-un dialog cu Traian Băsescu a fost confirmată luni de decizia premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial.

Ion Ghizdeanu, cel care a fost timp de 20 de ani președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din Ministerul de Finanțe, a fost înlocuit cu Nicolae Cristian Stănică.

Schimbarea aceasta vine după ce, la finalul săptămânii trecute,  prim-ministrul Orban i-a eliberat din funcție pe președintele și pe unul dintre vicepreședinții Autorității Naționale Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Traian Cristian Petcu. Controversatul Geronimo Răducu Brănescu a fost schimbat cu vicepreședintele instituției, Csutak Nagy Laszlo, care va exercita atribuțiile președintelui până la numirea unui nou șef al ANSVSA.

La Casa Națională de Pensii, președintele Ioan Petru Căprariu e ca și demis, fiindcă Ludovic Orban a anunțat deja că va fi schimbat. Îl împiedică doar faptul că șeful Căprariu a intrat în concediu medical.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Stau oamenii şi aşteaptă deciziile de pensii și el intră în concediu medical; probabil ştia că urmează să fie schimbat şi din cauza asta a intrat în concediu medical”, a afirmat premierul.

La Ministerul de Interne, epurările le-a anunțat ministrul Ion Marcel Vela, în emisiunea lui Silviu Mânăstire de la B1tv. El a declarat că vor pleca doi ofițeri, „de la Resurse Umane și de la Audit”. Nu a vrut să le dea numele, spunând că „nu vreau să-i jignesc sau să le fac reclamă. Sunt responsabili în minister care nu m-au informat în legătură cu o decizie pe care au luat-o cu privire la bunul mers la ministerului și au decis subiectiv, fără să informeze ministrul”, a spus ministrul Marcel Vela.

La conducerea celor două direcții din MAI se află comisarii-șefi de poliție Valentin Minoiu și Constantin Stoican, iar surse din instituție confirmă că despre ei este vorba.