Decanul Facultății de Științe Politice, audiat la Parchet. Cristian Pârvulescu va da explicații în calitate de martor

Decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Pârvulescu, va fi audiat în calitate de martor în dosarul lui Alfred Bulai. Acesta urmează să ajungă în fața procurorilor în cursul zilei de astăzi.

Decanul, declarații în fața procurilor

Alfred Bulai. Sursă foto: captură video youtube

Cristian Pârvulescu va explica astăzi în fața anchetatorilor ce știa legat de scandalul care a cutremurat instituția al cărui decan este. Până acum procurorii au citat și au audiat victime, dar și alți martori care puteau să explice ce s-ar fi întâmplat în cauză. Este vorba despre dosarul în care Alfred Bulai și Marius Pieleanu sunt vizați de o anchetă în care se fac cercetări cu privire la infracțiunea de agresiune sexuală. Din momentul în care a izbucnit acest scandal s-au primit peste 20 de mailuri pe adresa Parchetului.

În plângeri mai multe victime ar fi reclamat diferite situații. Procurorii au audiat aceste persoane pentru a înțelege care a fost cu adevărat situația la SNSPA. Dar până în acest moment numărul de posibile victime nu a fost făcut public. Pârvulescu este unul dintre primii profesori pe care anchetatorii îi audiază în calitate de martor. Cert este că zilele următoare cel mai probabil vor fi audiați și alții. Printre ei s-ar putea număra chiar și Mihaela Miroiu, unul dintre profesorii care ar fi știut de aceste lucruri.

Audieri pe bandă rulantă

Ea a fost acuzată în mod public de una dintre fostele student, legat de acest aspect. Fata a explicat pe o pagină de socializare că i s-a plâns profesoarei despre un abuz sexual. Iar aceasta i-ar fi recomandat să nu spună nimănui nimic, deși în mod public era o feministă convinsă.

Ultimii care vor fi audiați vor fi cei doi profesori Alfred Bulai și Marius Pieleanu, mai ales dacă se va decide punerea lor sub acuzare. Acum aproximativ o lună și jumătate o fostă student a lui Bulai a declarant că ar fi fost agresată sexual de acesta. Ulterior acestor dezvăluiri au apărut astfel de acuze și împotriva lui Marius Pieleanu.