De fapt, ce vor rușii? Malta, 2-3 decembrie 1989. Racii au o zi tulbure, Săgetătorii caută - Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 30 martie s-au născut: Maimonides, Vincent van Gogh, Francisco de Goya, Eric Clapton, Paul Verlaine, Richard Sims, Warren Beatty, Celine Dion, Magda Ianculescu, Ion Tripşa, Viorel Cosma.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Ioan Scărarul, Proorocul Ioad şi Euvula. Nimic în "kalendar", dacii erau oameni harnici, nu avea tot timpul sărbători şi pomeniri.

 

"Evenimentul Zilei" din 30 martie 1867 – Senatorul William H. Seward, Secretarul de Stat, adică ministrul de externe, însărcinat de Președinte, de Guvernul american, cumpără de la ruşi, după negocieri dure și lungi, Alaska, pentru suma de 7,2 milioane dolari, adică doi cenţi pe acru (un acru = 4.047 metri pătraţi). Alaska are o suprafață actuală de 1.518.800 kilometri pătrați. De aproape șapte ori mai mare decât România, în prezent.

 

Bun, țări și teritorii au fost multe vândute și cumpărate în istorie. Manhattan, de exemplu, a fost vândut de nativi, de pieile roșii, către olandezi. Pe atunci New York se numea New Amsterdam. Olandezii au mai cumpărat și Suriname de la britanici. Texas a fost cumpărat. Și Mississippi, de la francezi. Un dictator din Bolivia a vândut o bucată din țară către Brazilia, pentru un cal de curse. Și exemplele pot continua, nu am pomenit nimic de Africa, cea mai tranzacționată parte a lumii, atât țările, dar mai ales locuitorii!

 

Alaska, un pion din jocul de pe tabla de șah strategică mondială de la jumătatea secolului XIX. Rușii nu mai puteau să mențină controlul teritoriului aflat la mai mult de zece mii de kilometri de Moscova, iar americanii se temeau să nu intre în posesia Germaniei, sau a Marii Britanii. Dar, opinia publică americană este ostilă: „O mulţime de dolari pentru o mulţime amărâtă de gheaţă” - ”Seward's Folly” - urlă ziarele. Pe atunci nu se ştia de petrol, cupru, titan, zirconiu, mangan etc, etc - şi mai ales de poziţia excepțională strategică! Astăzi se poate spune: bună afacere, bravo senatorului Seward!

 

Legat de aceasta să vă arăt până unde poate merge rescrierea istoriei, în numele naționalismului. Mai multe situri ruseşti pretind că contractul de vânzare-cumpărare al Alaskăi este nul de drept, pentru că partea americană nu şi-a îndeplinit obligaţiile. Şi că Alaska trebuie să revină înapoi Federației Ruse! Adevărul este că, în faţa reacţiei negative a publicului, partea americană a dorit să renegocieze contractul, să facă plăţi parţiale în decursul câtorva ani. Ceea ce s-a întâmplat, cele două părți au fost de acord. Addendumul a fost semnat de Congres şi Preşedinte şi trimis Ţarului, după ce se abținuse acordul lui pe cale diplomatică. Dar ţarul Alexandru al III-lea avea alte treburi! În 1868 i s-a născut un fiu, apoi au intervenit unele probleme, apoi alte probleme şi în anul 1894 a murit, pe neaşteptate. Addendumul american nu a fost semnat de partea rusă niciodată, dar americanii au plătit, în timp, în unul, sau doi ani, până la ultimul cent, cei 7,2 milioane de dolari, plus dobânda bancară aferentă, o sumă foarte mare pentru timpul acela, când cu un dolar, un dolar de argint, puteai să mănânci și să bei o săptămînă întreagă. Să mănânci bine, nu ca la fast food!

 

Acum, ruşii naţionalişti susţin, în siturile respective, că americanii nu şi-au respectat semnătura pe contract şi că, deci, contractul este nul de drept. Şi că sunt gata să dea înapoi americanilor cei 7,2 milioane de dolari reevaluaţi la cursul zilei. Cred că ruşii ar plăti şi 70 de miliarde de dolari pentru Alaska, cu, sau fără, madam Sarah Palin!

 

Alaska are multe lucruri drăguțe pe lângă resurse, bogății imense și femei frumoase. Au o zi națională a marmotei, zi liberă, pe 2 februarie. Simbolul popular al statului Alaska este floarea de nu-mă-uita! Așa cum în draga mea Virginie este pasărea cardinal, un fel de pițigoi moțat, de culoare purpurie. Sunt puțini, foarte puțini locuitorii celui mai nordic stat al Uniunii, nici opt sute de mii de persoane. Bun, nu știu cine ar vrea să locuiască într-o țară unde vara cade într-o miercuri! Dar, am în corespondența mea și doi alaskani. Nu am pomenit atâta patriotism local și iubire față de o țară înghețată! Este țara lor!

 

Pentru că am pomenit de ruși, poate ar fi bine să vă precizez ce vor ei, de fapt. Sunteți tot timpul dezinformați de presa isterică sub comanda serviciilor secrete din Rusia, Ungaria, Moldova și Ucraina.

 

Atitudinea unor demnitari români, mai ales a fostului președinte a mirat și a produs o stare de jenă la Departamentul de Stat, la Langley și Quantico. Cum adică, gângăniile alea din Est se apucă să se înjure cu rușii, ca apoi să-i scoatem noi din rahat? Să ne amintim că americanii au trimis pe vicepreședintele SUA la București, ca să calmeze lucrurile. România nu are o armată care să conteze, din nefericire, care să dea de gândit oricărui agresor și să dea greutate oricărei demers, mai mult sau mai puțin diplomatic. Să mulțumim clasei politice pentru asta.

 

Lumea actuală arată așa cum este acum, pentru că așa au hotărât George H.W. Bush și Mihail Sergheevici Gorbaciov, la Malta, 2-3 decembrie 1989. S-a spus, pentru public, că nu s-a semnat niciun acord. Fals! S-a semnat un acord secret între SUA și URSS, care stabilea sferele de influență în Europa și în lume. Este întâmplător că loviluția din România izbucnește câteva zile mai târziu? Sau ceea ce s-a întâmplat, tot atunci în Nicaragua și în alte părți ale lumii.

 

La Malta s-a stabilit echilibrul militar în Europa. UE încă nu se întinsese în Est, era vechiul Occident. Pentru păstrarea păcii, cei doi mari au stabilit în Europa un coridor cenușiu neutru, din care făcea parte, de exemplu, și România. În aceste țări influența urma să fie 50%-50%. Gorbaciov a ținut să precizeze că regimul de la București este dictatorial și că trebuie înlăturat. Bush a răspuns că aceiași problemă o are în Nicaragua. Cele două superputeri declarau că nu vor instala baze pe teritoriul statelor neutre. Apoi s-au discutat mult problemele din Asia, America Latină și mai ales problema Chinei.

 

Ce s-a întâmplat? URSS s-a dizolvat, iar UE, al Patrulea Reich, s-a întins cât a putut. Au apărut alte realități, alți actori. NATO a folosit oportunitatea și a anexat România, stabilind baze militare pe teritoriul ei. Mai mult, UE a anexat Țările Baltice, România și Bulgaria și dorea să facă același lucru și cu Ucraina.

 

Rușii au tot protestat pe cale diplomatică, dar americanii au susținut, în mod corect, că nu ei sunt de vină, ci noul actor, UE, al Patrulea Reich și aminteau că la Malta cei doi președinți au fost de acord cu reintregirea Germaniei, singura excepție făcută principiului de a păstra granițele stabilite după cel de Al doilea Război mondial. Cu toate acestea SUA nu au respectat întotdeauna acest principiu al păcii. Au atomizat Yugoslavia și au presat pentru împărțirea Cehoslovaciei. Cu acordul rușilor, nu intra în sfera lor de influență. Ucraina, da! Când UE, prin uneltirile perversei comisare britanice, baroneasa Margaret Ashton, a creat la Kiev euromaidanul, rușii au sărit în sus. Ucraina este o țară fără istorie, un mozaic de populații și teritorii de la vecini. Așa că Vladimir Vladimirovici Putin și-a luat ceea ce era rusesc, Crimeea. Nu atât pentru populația rusă ci mai ales pentru poziția strategică. Rușii nu au călcat principiul respectării granițelor stabilite după război. Crimeea fusese luat de la Federația Rusă și alipită Ucrainei de către ucrainianul Nikita Sergheevici Hrușciov, în anul 1954. O măsură administrativă, în cadrul aceleiași țări, URSS. Când Ucraina a devenit independentă a uitat să dea înapoi ceea ce primise de la URSS, dar nu era a lor. Pentru noi, de exemplu, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Problema pentru România, nu este Federația Rusă, nu în primul rând. Nu avem graniță comună. Problema României este Ucraina, care în decursul timpului s-a dovedit ostilă intereselor românești. Să ne amintim de tonul obraznic, dușmănos, al Kievului în diferendele de frontieră cu șenalul Dunării, platforma continentală, spațiul maritim național și Insula Șerpilor. De preoții și învățătorii români uciși, sau dispăruți fără urmă. De integrarea etnicilor români. De recrutarea forțată a tinerilor etnici români, de fapt, condamnarea lor la moarte.

 

Am trimis cărți în limba română în toată lumea, numai din Ucraina mi s-au întors înapoi. Dacă guvernanții de la Kiev doresc sprijin în diferendul lor cu rușii să înceteze să mai plătească jurnaliștii din România (nu pot să scriu români) ca să scrie enormitățile antinaționale și să sperie populația și să deschidă un dialog diplomatic corect, oferind compensațiile așteptate. Dar mă tem că politica Kievului este una de rackeți.

 

Am mulți prieteni ucrainieni. Sunt un popor bun, blând, iubitor de pace și de veselie. Când am fost la Kiev, m-am simțit ca acasă. Ceea ce vă scriu aici sunt părerile lor, ale inteligenției ucrainene, care nu se recunoaște în cei care îi conduc. De exemplu ei spun că președintele lor a cumpărat Ucraina, nu a câștigat alegerile! Ucraina are mari probleme teritoriale cu Polonia. Tirul asupra consulatului polonez, arată acest lucru. V-am spus că Ucraina este un mozaic, este departe de ceea ce se poate numi un stat, un stat unitar. În ultimul război, germanii nu știau cum să se mai comporte. Într-un orășel erau întâmpinați ca niște eliberatori cu pâine, sare și flori, în orașul următor se tragea în ei din orice poziție!

 

Ei bine, ce doresc rușii? Păstratrea sferelor de influență așa cum s-a stabilit la Malta. Inspectarea bazelor militare străine aflate pe teritoriul României, Poloniei, Țărilor Baltice și a altor țări din coridorul cenușiu. Dacă sunt defensive, foarte bine, nimeni nu poate opri o țară să se apere! Dar părerea Moscovei este că aceste baze sunt ofensive, sunt prea aproape de teritoriul ei pentru ca să poată să intercepteze balistic o lansare a Federației Ruse. Pentru că bazele străine de pe teritoriul României, nu sunt pentru România, oricine are cunoștiințe militare își poate da seama. Nu sunt scut și nici nu apară nimic. Sunt avanposturi foarte avansate. Atât!

 

Dacă nici acum, în ceasul al 12-lea, când Donald Trump ne-a bătut obrazul și a spus că apărarea costă, politicienii nu o să acorde atenția cuvenită apărării țării, cumpărând arme, ne putem trezi într-o aventură periculoasă. Cum au mai fost în istoria României, dar eu nu pot să mai asist la încă una, ar trebui ca, trecând timpul și știind istoria, cei care ne conduc să fie mai deștepți și mai patrioți, dar...

 

Este ziua de naștere a lui Warren Beatty, să-i spunem La mulți ani!

Ce film să văd, ce film să văd? Trebuie să mă hotărăsc că acum este mâine, când în definitiv, este o altă zi!

 

NOTA. Reamintesc ca pentru stabilirea unui dialog decent, civilizat și eficient trebuie să-mi scrieți la dom.profesor@gmail.com. Sunt gata să vă răspund cu precizări. Vă rog să nu folosiți forumul, oricum totul se șterge. Sunt regulile rubricii mele și vă rog frumos să le respectați!

 

                                                       ⃰    ⃰    ⃰

 

HOROSCOP

 

BERBEC  Evită cheltuielile exagerate, chiar dacă crezi că ai suficienți bani. Stăpânește-te! După cum spunea Buddha: ”fericit este fakirul, pentru că nu are nimic, deci nici griji, sau obligații!” Cu toate că nu prea ai bani, ăsta este adevărul, visele tale de mărire şi de imbogăţire nu-ţi dau pace. Continuă, norocul ajută pe cei îndrăzneţi! Ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpăraturi în oraş, dar iata ceva neaşteptat te face să-ţi schimbi planurile. Este totuşi o veste bună. Perioada îţi este favorabilă în toate, mai puţin durerile de cap.  

 

TAUR  Azi nu te dus de nas, nici de propriile iluzii. Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă propriu. Nu te îngrijora inutil, nu sunt de aşteptat schimbări majore, în viitorul apropiat!  Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, poți să eviţi neplăcerile. Normal, dar platitudinea de mai înainte are şi ea înţelepciunea ei! Nativii din zodia Taurului care care posedă talente artistice sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi, sunt semne pentru seara acestei zile, măcar pentru un procent dintre nativi.

 

GEMENI  O zi tulbure, de astenie de primăvară. Concentrează-te! Nu vorbi mai mult decât trebuie. Nu schimba de dragul schimbării. Dacă te simţi sarea în bucate, termină odată lucrurile începute! Totuşi, nu eşti prea vesel azi, de aceea e bine să-ţi faci de lucru prin oraş, să te plimbi, poate faci ceva curăţenie, în orice caz să nu stai singur şi fără treabă - pâna seara iţi vei reveni. Pentru un procent dintre nativi: cu Mercur, patronul tău cosmic, pus pe concesii, ai parte de o veste bună care te poate ajuta în viitor să rezolvi unele probleme care te îngrijorau.

 

RAC   Eşti tensionat din cauza unor reproșuri. Atenţie, nu merită, dai prea multă importanţă unor jocuri inofensive de copii mari! Să te îngrijorezi de creşterea nejustificată a preţurilor! Profită azi de conjunctura favorabilă şi promovează-ţi propriile interese, mai ales dacă este vorba de găsirea unui loc de muncă. Insistă şi nu da înapoi. Locurile de muncă sunt din ce în ce mai rare, iar cele bune aproape inexistente. Nu te baza pe promisiunile în doi peri, mai ales dacă aparţin unor negociatori. Afacerile se bazează pe încredere, nu pe false păreri, pe naivitate!  Astăzi ai o configuraţie bună, ai şansa să faci bine tot ceea ce începi şi să te impaci cu cineva pe care l-ai evitat de multa vreme.

 

LEU   Evită deciziile importante, asocierea cu noi parteneri, în special în domeniul sentimental. Leii şi mai ales Leoaicele, pot să audă astăzi o mulţime de delicioase minciunele de primăvară! Ziua îţi este favorabilă, dar nu trebuie să forţezi.  Perioada este, de asemenea, favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Astăzi sunt favorizate deciziile strategice luate în urma unor analize amănunţite ale situaţiei trecute. Poţi semna avantajos documente cu caracter legal. Dar nu te zdrobi, e joi şi saptămâna viitoare poti vedea aceleaşi feţe plictisitoare...

 

FECIOARĂ  În primăvara aceasta ai planuri ambițioase, ţi-ai propus o multime de lucruri de făcut. E bine, dar trebuie să acorzi mai multă atenţie vieţii de familie sau relaţiilor cu prietenii. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar să nu te implici total. Ceva surprize plăcute. Păstrează-ţi zâmbetul pe buze, ciripeşte în continuare bârfe mondene şi vei fi cel mai apreciat. Nu te băga in discuţii serioase care privesc bani sau interesul altora. O zi bună, pe total. Pe seară poţi să-ţi iei bilete la un spectacol sau pur şi simplu să te simţi foarte bine. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe locul lor în gândurile şi viitorul tău.

 

BALANŢĂ   Eşti foarte zâmbitor azi şi te pregăteşti de sezonul cald. Timpul pare că nu mai ajunge, grăbeşte-te! Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar şi evită oboseala. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme cu proprietăţi şi/sau impozite și taxe. Totul se rezolvă cu bine, din fericire, dar nu astăzi. O zi dedicată in special lucrărilor urgente în care vei risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante. O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.   

 

SCORPION   Dacă prostia ar durea, majoritatea ar urla continuu, spune o vorba din popor. Astăzi, în special şi mai mereu, poţi să faci bani speculând prostia altora, unii chiar merită să le iei banii! Eşti îngândurat şi pari că te gandeşti numai la tine şi prea puţin la cei din jur, provocând comentarii. Incearcă să-i consideri şi pe ceilalţi importanţi. Ai uitat  să mai fi tandru. Cam de multă vreme te porţi ca un robot şi superi pe cei dragi. Incercă măcar azi să fii sentimental. Astazi ai un talent special la şoaptele de amor, aşa că foloseşte-l, talentul, cu abilitate şi n-o să-ţi pară rău de rezultatele obţinute.

 

SĂGETĂTOR  Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Astăzi trebuie să "joci cu carţile pe masă", adică să-ţi anunţi cu claritate obiectivele şi dorinţele, astfel poți evita interpretări nedorite. Însă, puţinii nativi care posedă talente au o perioadă de creaţie foarte bună. Ziua de azi poate aduce unora dintre nativi şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale.  Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii.  Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O veste bună, mai pe seară, ceva legat de o sărbătoare în familie, poate fi programul de Sf Paşti, sau altceva legat de sărbătoarea pascală.

 

CAPRICORN  O veste bună, sau profitabilă. Verifică să fie corectă! Una din zilele acelea favorabile pregătirii unor proiecte. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare. Pe seară, vizită la rude sau la părinţi.  Multe vorbe bune, care iţi fac multă placere, din partea unor persoane rezervate de obicei. Astăzi eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să fii fericit. Primeşti în schimb, ca răsplată, mici gesturi plăcute facute de cei dragi, sau de colegi, fară vreun motiv anume, ci ca răsplată pentru bunul tău simţ.

 

VĂRSĂTOR   Nu prea ai bani şi aştepţi cu teamă mărirea preţurilor, etapa de primăvară! Ai şi unele probleme în domeniul comunicării, probabil că ai rămas mut de uimire, în lumea asta paradoxală, pe dos! Poţi să iei masa cu prietenii, poţi să te duci la sală, sau la un spectacol, sau pur şi simplu să te simţi foarte bine, acasă, cu căţeluşul, sau pisica. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe trăirile şi simţămintele tale. Încă o zi plăcută, chiar dacă anumite insatisfacţii încep să-ţi dea târcoale. În orice caz  nu este indicat să te deplasezi la distanţă foarte mare. Doar deplasări de câteva ore, poate în oraș, la distracțiwe. Nu este chiar contraindicat, dar nu este aspectat favorabil.

 

PEŞTI  Astăzi nu lăsa nicio schimbare majoră să te tenteze, nu vinde, nu cumpăra, nu călători, nu schimba ceva important. Ia-ţi revanşa frustrărilor tale, încearcă să-ți impui punctul de vedere! Informaţiile contradictorii creează probleme. Planifică un pic. Gîndeşte-te la viitor ca la un lut pe care poţi să-l modelezi după bunul plac. Femeile devin importante pentru tine, evenimente legate de femei, de genul feminin, în general, de orice sex ai fi. Cu dragostea stai bine  dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu.  Mai pe seară, evită graba, nervozitatea – nu uita că tu eşti stăpînul jocului!