Aparitia camerelor foto digitale a dus la posibilitatea de stocare a fotografiilor in computer sau pe CD-uri.
Efortul financiar mult mai mic pentru o fotografie motiveaza si el o astfel de investitie. In plus, iti poti dezvolta propria afacere. Poti face mult mai multe poze, le poti pastra pe propriul computer cat de mult iti doresti si nu risti ca filmul sa se voaleze si sa pierzi tot ce ai fotografiat. In plus, nu trebuie sa mai platesti developatul daca vrei sa le printezi.
Acestea sunt avantajele care ii motiveaza pe cumparatorii de camere digitale. Cei din industrie spun ca tendinta merge spre digital. „In doi, trei ani cred ca se va ajunge ca digitalul sa devina majoritar”, spune Constantin Rotaru, care se ocupa de un centru foto din Bucuresti.
Costuri variabile
Exista insa si romani care prefera inca aparatele foto clasice, cu film. „Exista clienti care cumpara inca aparate foto cu film. Prefera clasicul”, spune Ioana, care lucreaza intr-un centru foto Fujifilm.
Diferenta de pret intre un aparat foto cu film si unul digital este variabila. In timp ce pentru un aparat clasic, cu film, platesti de la 47 la peste 100 de lei, cele digitale sar mult peste aceasta suma daca sunt performante.
„Cea mai ieftina camera digitala, cat de cat buna, este cam la 500 de lei. Cea mai scumpa, profesionista, cam 8.000 de euro doar corpul aparatului, fara obiectiv”, spune Razvan, fotograf.
Developatul unui film costa intre 3 si 4 lei, iar pozele de marime 9/13 costa intre 45 si 60 de bani, chiar daca sunt sau nu digitale. „Clientii aduc acum si filme, si poze digitale cam in aceeasi masura”, spune Constantin Rotaru.
Poti incepe o afacere
Dezvoltarea industriei a facut ca detinerea unei camere digitale sa se transforme in afacere. Fotografiatul la nunti sau la botezuri, dar si realizarea de sedinte foto pentru modele sunt cateva dintre activitatile celor pasionati de arta fotografica. Pretul pachetelor foto pentru nunti variaza intre 500 si 1.000 de lei, in functie de numarul de fotografii si de timpul de fotografiat.
In plus, chiar daca esti sau nu fotograf profesionist iti poti vinde lucrarile pe internet. Fie iti faci un site pe care pui pozele si pentru fiecare download primesti o anumita suma de bani, fie iti vinzi lucrarile unui site specializat.
Fotografii pe internet
In general primesti intre 25 de centi si 1 dolar pentru fiecare poza de-a ta care va fi descarcata, iar in momentul in care ajungi sa detii 30 de dolari poti sa ceri ca banii sa-ti fie transferati.
Desi pare destul de simplu, trebuie sa stiti ca exista si anumite cerinte. „Oricine poate pune poze, dar nu orice fel de poze. Trebuie sa fie la o anumita rezolutie, pentru ca vor fi folosite la diverse lucruri. Pot deveni afise sau bannere pe cladiri”, adauga Razvan.
El spune ca pentru banii pe care ii obtii trebuie sa muncesti destul de mult. „Trebuie sa le faci, sa le retusezi, sa le pui pe internet la o rezolutie foarte buna si asta inseamna destul de mult timp pierdut”, sustine Razvan.
ESTIMARI
Piata in continua dezvoltare > Potrivit revistei „Capital”, in 2004, in Romania, piata de aparate foto digitale a fost estimata in jurul a 35.000-40.000 de unitati, iar ca valoare, la 4-4,5 milioane euro.
> Estimarea pietei aparatelor foto digitale in 2005 indica o crestere de cel putin 3-3,5 ori fata de 2004.
> Intr-un articol din cotidianul „The New York Times” se arata ca, la nivel mondial, vanzarile de camere digitale au crescut considerabil. > Camerele cu rezolutie mai mare de sase megapixeli constituie segmentul care se dezvolta cel mai rapid, crescand de la 21% in 2005, la 36% in 2006.