De ce s-a sinucis ministrul german de Finanțe?

De ce s-a sinucis ministrul german de Finanțe?

Thomas Schäfer, în vârstă de 54 de ani, căsătorit și tată a doi copii, a fost găsit sâmbătă fără suflare în apropierea unei căi ferate. Autoritățile spun că ar fi vorba de o sinucidere, iar colegii politicianului sugerează că bărbatul era „profund preocupat” de repercusiunile pe care criza Covid-19 le-ar putea avea asupra economiei.

Thomas Schaefer ocupa funcția de ministru de Finanțe a landului Hessa, unde se află centrul financiar german de la Frankfurt. Aici își au sediile Banca Centrală Europene, dar și cele mai importante bănci din Germania.

Timp de zece ani,Thomas Schaefer a purtat responsabilitatea pentru finanțele acestui land extrem de important în geometria financiară a Germaniei. El a lucrat „noaptea și ziua” pentru a ajuta întreprinderile și angajații să se adapteze la impactul economic al pandemiei, a anunțat într-un comunicat de presă premierul landului Hessa, Volker Bouffier, adăugând că vestea i-a provocat „un șoc”. "Tocmai în aceste vremuri dificile am fi avut nevoie de cineva ca el”.

Coincidență sau nu, sinuciderea mininistrului german de finanțe vine la numai câteva zile după ce mai mulți experți din întreaga lume au declarat că moneda euro nu va supraviețui crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News