De ce își asasinează femeile, soții? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

De ce își asasinează femeile, soții? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Discuţi clar, obiectiv şi pe faţă, fără să ascunzi nimic. Atitudinea ta este apreciată. Fără să ştii, la fel ca mulţi alţii, ai fost observat, măsurat, cântărit şi judecat. Vei fi ajutat!

16 martie

 

De ce își asasinează femeile, soții? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pe 16 martie s-au născut James Madison, Jerry Lewis, Bernardo Bertolucci, Georg Simon Ohm, Jules Cazaban, Gheorghe Storin, Horia Şerbănescu, Margareta Sterian.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Sabin Egipteanul, Papa, Roman, Anin şi Hristodul din Patmos.

În „Kalendar” fiind ajunul la la Sf.Alexie, pe seară, se leagă foarfecele ca să ai noroc şi sănătate!

 

 

Astăzi, 16 martie, îl pomenim de preşedintele american James Madison, născut în 1751, unul dintre părinţii naţiunii, al patrulea preşedinte al USA şi un teoretician politic de excepţie, unele teorii şi vorbe de duh sunt valabile şi astăzi! Un virginian, un gentleman şi un mason!

 

Dar, în unele cercuri, James Madison este foarte preţuit și în prezent. Nu, nu este vorba de Universitatea James Madison, ci de bancnota de 5.000 (cincimii) de dolari pe care este portretul lui.

 

Nu ştiaţi că există bancnote mai mari de 100 (sută) de dolari? Adică, cea cu Benjamin Franklin, care nu a fost preşedinte. Cardurile şi banii electronici sunt doar jucării. Contează bancnotele, cambiile, titlurile de valoare, bulionul aur – întreabă orice bancher care se respectă!

 

Ei bine, există bancnote de 1.000, 5.000, 10.000 şi 100.000 de dolari! Cu portretele preşedinţilor, respectiv: Grover Cleveland, James Madison, Salmon P. Chase (nu a fost presedinte) şi Woodrow Wilson.

 

Am pomenit de bani, de bani mulţi, pentru că, după cum reiese dintr-un studiu recent făcut pentru FBI, femeile ucid pentru bani. Aceasta, în a doua jumătate a secolului XX și primele două decade din secolul XXI. Înainte, era vorba de... dragoste! Femeile ucideau din gelozie, folosind, de obicei, otrava. Acum folosesc cu multă pricepere armele de foc, revolverele, în special. Dar, o distinsă doamnă şi-a lichidat soţul cu o bazooka, un lansator de rachete antitanc! E uşor de folosit, a declarat femeia, scrie pe ţeavă!

În prezent, cel mai sigur mod de a primi un glonţ letal, în State şi poate oriunde, în lume, este să fii bogat şi să te însori cu o femeie mult mai tânără decât tine. Sau, să ai o asigurare de viaţă semnificativă.

Şi aceasta este sigur, pentru că, după cum arată statisticile din respectivul raport, femeile criminale sunt foarte greu de prins, mult mai greu de condamnat. Sunt multe cazuri de crime cu făptaş rămas anonim, iar dintre aceste crime (nu vă spun câte, că vă îngroziţi) peste 75% sunt bănuite a fi făptuite de femei.

Femeile criminale dau dovadă de multă inteligenţă, sunt inventive, au grijă la detalii, nu lasă urme, sunt organizate şi au mult mai mult sânge rece decât se crede. Procurorii care au luat parte la alcătuirea raportului au lăsat să se înţeleagă că unele dintre coşmarele lor cele mai negre au fost cazurile statul versus o posibilă femeie criminală.

Pe de altă parte juriile sunt influenţate de o femeie tânără şi frumoasă care plânge şi urlă că l-a iubit la disperare pe răpostul moş care i-a lăsat moştenire milioanele de dolari!

După cum arată raportul, numai în Statele Unite se estimează a fi peste zece mii de “văduve negre”, femei care şi-au ucis soţul şi nu au putut fi condamnate. Ele se bucură de o viaţă luxoasă, urmare moştenirilor sau încasării asigurărilor.

Nu vă luaţi după filme! Ele sunt educative, cu “happy-end”, în care cel bun câştigă şi criminalul este aproape întotdeauna prins şi condamnat. În viaţa reală, peste 75% din femeile criminale se bucură de avantajele crimei lor, fără nicio remuşcare. Asigurările plătesc întotdeauna, bancile nu fac probleme. Cel puţin aşa este în Statele Uimite. Da, uimite de acest raport! Făcut cu intenţia de a demonstra că investigaţia internă privind 911 s-a împotmolit din cauza... femeilor care erau împlicate. Ele nu lasă urme, sunt inteligente, organizate şi pot să joace teatru perfect, păcălind chiar şi detectorul de minciuni!

 

V-am spus toate acestea pentru că ”Evenimentul Zilei” din ziua de 16 ianuarie 1914 a fost împușcarea, mortală, a redactorului-șef al ziarului ”Le Figaro” de către doamna Henriette Caillaux, soția fostului prim ministru, pe atunci ministru de finanțe, Joseph Caillaux. Sursă, ”Book of Days”. Recitiți: https://evz.ro/horoscop-fost-achitatal.html.

Intrând în ordinea stării de urgență, care îmi convine de minune, ca să nu mai fiu deranjat în pustnicia mea, nu pot să nu fiu optimist, este lumină, soare, chiar dacă este încă frig, dar mereu este șansa de mai bine, speranța că mâine este o altă zi!