Pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale era o condiţie sine qua non. Însă, chiar şi în acest context, USL nu a reuşit să fenteze legea până la capăt. Încă mai există portiţe legale de care CCR se poate folosi. Una dintre ele vizează inclusiv funcţia de preşedinte interimar a României.
Articolul poate fi citit pe