Evenimentul Zilei > Horoscop > De ce ar avea nevoie Dumnezeu de o particulă? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR
De ce ar avea nevoie Dumnezeu de o particulă? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

De ce ar avea nevoie Dumnezeu de o particulă? HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

În această zi de luni vrei să faci o mulţime de lucruri. Nu o să reuşeşti, dar viaţa este formată din încercări. Ceva-ceva tot o să realizezi, distracţie, mai pe seară, cu siguranţă!

Dar ce este cu particula lui Dumnezeu, l-am întrebat, mai în glumă, mai în serios. Fizicianul a devenit, brusc, serios. Particula lui Dumnezeu, a spus el, este cea care a inițiat Big Bang-ul! O particulă de o masă și o energie infinită. Prima particulă, din ea s-a născut Universul. Nu putem noi, cu slabele noastre mijloace, cu un accelerator doar de 15 kilometri, chiar îmbunătățit, nici să visăm la particula lui Dumnezeu!

Așa mi-am amintit de Geneză, capitolul 11. Acolo se povestește de Turnul Babel. Urmașii lui Noe, stabiliți undeva, prin Mesopotamia, s-au apucat să clădească un turn din cărămizi arse și lipite cu smoală, ca să ajungă până la Dumnezeu. Și ar fi putut, dacă bunul Dumnezeu nu S-ar fi coborât pe pământ și Le-a încurcat limbile, de nu s-au mai înțeles între ei și au lăsat Turnul Babel neterminat.

Cam așa se întâmplă și în prezent la CERN. Acolo sunt două categorii de savanți: cercetătorii fundamentali și experimentatorii. Primii fac modele, matematice, fizice și spun unde și ce să caute experimentatorii. În prezent, spune Vaillant, li s-au încurcat limbile. Direcțiile, temele de cercetare indicate de fundamentaliști s-au dovedit, toate, fundături. Ultima a fost ”Particula X”, care nu s-a confirmat.

Concluzia mea a fost că Dumnezeu nu poate fi căutat și înțeles cu un accelerator de particule. De ce ar avea nevoie Dumnezeu de o particulă? Așa că l-am invitat pe francez să citim împreună Biblia, Geneza, capitolul 11! Apoi i-am amintit de teoria cosmogonică din antichitate, de Marele Om Cosmic. Eu am învățat-o la istoria antică, în liceu, în clasa a IX-a, la Dimitrie Cantemir. Se mai predă și astăzi? De fapt se învață ceva în școală? Fiind sigur de răspuns, să precizez, foarte pe scurt, că teoria antică spunea că în Univers se repetă la nesfârșit modelul atomic. Adică pentru Marele Om Cosmic galaxiile sunt molecule, sistemele stelare, atomi. Și așa mai departe. Unde duce această teorie? La faptul că nu se poate descoperi o particulă mai elementară ca alta, cea mai elementară particulă, particula Lui Dumnezeu!!! Mereu este ceva de descoperit, mega sau micro! Aceasta până mâine, apoi o să mai vedem, pentru că, nu-i așa, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

 

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE