E drept, birocrații de la Bruxelles, chiar dacă îl celebrează deschis pe Marx (cum a făcut Junker), nu revendică moștenirea Uniunii Sovietice. Au împrumutat însă multe din metodele și obiectivele faimosului Politburo- de la ofensiva internaționalist- multiculturală împotriva națiunilor și sredinței creștine, până la strămutarea- imigrarea unor întregi populații. Ceea ce vor aceste elite este să-și impună un monopol politic asupra socirtății similar cu cel al comuniștilor sovietici asupra URSS.

Putin e mai degrabă un țar care n-are de dat socoteală nimănui pentru faptele sale și își permite acte de generozitate față de propriul popor, chiar cu riscul de a deranja eșafodajul mafiot care reprezintă structura sa de putere. Nu e în interesul său să vezeze sentimentele majorității cu politici imigraționiste sau antinaționale. Dimpotrivă, Birocrații de la Bruxellles, șefii partidei globaliste din Europa (Macron și Merkel) și, mai ales, elitele financiare mondiale, care-I manevrează din umbră, știu, însă, că se află pe nisipuri mișcătoare. Formidabila putere financiară pe care o au în momentul de față poate oricând fi pusă în pericol de un vot nedorit al popoarelor (cum s-a întâmplat cu alegerea lui Trump sau votul pentru Brexit al englezilor).

Războiul dintre cele două „Uniuni Sovietice”, Rusia lui Putin și Uniunea Europeană a elitelor politico-financiare, are legătură așadar mai ales cu apărarea și legitimarea puterii în interior decât cu orice planuri de expansiune. Putin are nevoie de un conflict care să-I încoloneze pe ruși în jurul său și care să acopere privațiunile și abuzurile care se petrec în țară. Provocările la adresa Occidentului sunt însă mai degrabă o bravadă care încearcă să ascundă slăbiciunea. Putin e conștient că, în ciuda armei gazului, economia rusească n-ar rezista în niciun fel unui conflict deschis cu Statele Unite.

De partea cealaltă, elitele politico-financiare par să fi abandonat după căderea adevăratei Uniuni Sovietice orice interes pentru bunăstarea păturilor muncitoare și a clasei de mijloc. Cum nu mai există niciun pericol ca o revoluție comunistă să le deposedeze de averile fabuloase, elitele s-au întors spre capitalismul sălbatic.
Paradigma s-a schimbat, în locul „statului bunăstării universale” s-a ivit concepția- “statul suntem noi”. În ultimele trei decenii, plutocrația a avut grijă să investească (citiți să corupă) conducătorii politici din toate partidele tradiționale- de la stânga la dreapta, fără deosebire.. Și pentru ca totul să aibă o aura umanistă, promotorilor marxismului cultural (socialiști, comuniști și ecologiști)  li s-a asigurat primatul. S-au scos în față problem reale (poluarea) și s-au inventat altele noi (supra-drepturi pentru o serie întreagă de minorități sexuale sau etnice), încercând să se formeze o minoritate belicoasă și revendicativă pe care mafia politico-financiară să o poată folosi ca masa de manevră împotriva majorității muncitoare. Între timp, s-a strâns șurubul. Cei care au construit prin munca lor prosperitatea Occidentului s-au prins că ei sărăcesc pe zi ce trece, în vreme ce bogații devin tot mai bogați. Iar acest șurub nu încetează să se strângă pe zi ce trece tot mai tare.

În mod deliberat, Occidentul nu mai răsplătește munca (nu vorbesc aici de genii și superprofesioniști care sunt în continuare răsplătiți la adevărata valoare), ci oferă avantaje. Este modul în care elitele cumpără loialitatea unor minorități pentru a avea pe cine să se bizuie într-un viitor conflict cu talpa țării. O să vă dau un exemplu apărut recent. Un mic patron din Germania, pe numele său Peter Weber, a pus pe youtube un filmuleț în care se întreabă cum le va explica angajaților săi că îi plătește atât de prost, când o familie de imigranți, care nu a contribuit niciodată la asigurările sociale germane primește, mare atenție, 3916,83 de euro pe slună de la statul german.

Dar nu numai imigranții și minoritășuke sexuale se bucură de susținerea elitelor. Pe lângă politicieni, plutocrația a investit masiv în presă și mediile universitare. Într-o economie de piață, pentru că nu creează un profit uriaș, aceste meserii sunt inevitabil
mai prost plătite decât cele lucrative. Ca urmare, mediile universitare au fost inundate de sponsorizări. Banii i-au primit însă cei care promovau marxismul cultural pe placul elitelor. S-a muncit câteva decenii, dar acum mediile universitare sunt pline de marxiști care școlesc generații întregi de tineri fără identitate națională. În presă a fost și mai ușor, marele capital a cumpărat quasi-totalitatea mijloacelor media și i-a răsplătit pe cei care respectau regulile jocului. Disidenții au fost marginalizați.

Problema este că în ciuda bruiajului politic, mediatic și universitar, majoritatea a început să se trezească. Pentru acești oameni, lucrurile merg din rău în mai rău. Foamea le-a ascuțit simțurile și au realizat, cel puțin în Occidentul cu tradiție democratică, că statul lor național și-a abandonat principalul scop (apărarea drepturilor și intereselor majorității), și se ocupă mai mult de edificarea unui sistem economic care să maximizeze profitul elitelor. Aceasta este criza pe care o traversează astăzi lumea. Dincolo de toate problemele inventate, conflictul real este între elitele atotputernice și adevărații oprimați (cei care produc bunăstarea). Să nu credeți că e vorba de o luptă de clasă. Nici vorbă de asta. E o luptă eminamente politică, provocată de faptul că o minoritate și-a asigurat prin corupșie monopolul puterii în sfidarea regulilor democrației și a ecității care trebuie să stea la baza unei socități civilizate! Nimeni nu cere ca un patron de multinațională să câștige cât o vânzătoare, dar dreptul la un trai civilizat, mai ales în niște societăți atât de înfloritoare, trebuie garantat pentru toți cei care muncesc.

 

 

Te-ar putea interesa și: