De ce a fost respinsă DIN NOU candidatura lui PIEDONE la Primăria Sectorului 4. Fostul EDIL a NU se lasă și a depus CONTESTAȚIE

Candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4 a fost respinsă pentru că acesta nu a fost propus de Filiala Municipiului București a PP-USL, din partea căreia a intrat în cursa electorală. Totuși, fostul edil a făcut contestație la Tribunalul București și așteaptă să vadă dacă poate candida.

"Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Președintele Filialei Sector 4 București al partidului Puterii Umaniste (social-liberal), domnul Mititelu Cristinel Vlad, fiind aplicată ștampila Filialei sectorului 4 București a partidului, și nu de către Filiala Municipiului București condusă de domnul Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai, în calitatea sa de conducător al Filialei municipale care să își fi asumat în numele partidului propunerea de candidatură a intimatului.

Prin urmare, instanța reține că prin încălcarea normei imperative prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 propunerea de candidatură este nelegală, nefiind formulată de structura partidului expres prevăzută de lege. În măsura în care intimatul a candidat la funcția de primar din partea unui partid politic, propunerea de candidatură care însoțea dosarul electoral trebuia să provină de la conducerea filialei anterior arătate, propunere depusă în termenul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor, nefiind suficientă propunerea provenită de la o filială locală a partidului, în speță filiala de sector", se arată în comunicatul emis de instanță, potrivit Știripesurse.ro.

Aceasta nu este prima piedică pusă lui Piedone în cursa pentru primăria Sectorului 4. Pe 19 aprilie, Tribunalul București a admis contestația avocatului Gheorghe Pipera și a hotărât că Piedone nu mai poate candida pentru un nou mandat. Aproximativ jumătate dintre semnăturile depuse la Biroul Electoral Central conținea nereguli, rubricile privind sectorul în care susținătorii locuiesc, vârsta și cetățenia acestora fiind necompletate.

Imediat după decizia Trbunalului București, piedone a demarat o nouă campanile de strangere de semnături, reușind să strângă 5.600 de oameni.