În cea mai râvnită carte românească de la Bookfest, “Poveşti de dragoste la prima vedere”, cinci scriitori şi-au imaginat pasiuni fulgerătoare.
Reţeta cărţilor care mobilizează VIP-urile culturale pe diverse teme (amintiri cu bunici, poveşti de inimă albastră, de cătănie) a funcţionat doar pe jumătate în cazul volumului “Poveşti de dragoste la prima vedere”, lansat de Humanitas la Bookfest şi vândut în peste 650 de exemplare.
Când s-a dat strigarea, cartea se anunţa consistentă, însă pe drum s-a subţiat până la puţin peste o sută de pagini şi la doar cinci autori: Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu şi Ioana Pârvulescu. Andrei Pleşu a refuzat graţios invitaţia, motivând că ar fi scris mai degrabă despre dragostea la prima vedere a unei cărţi. Ceilalţi invitaţi „au avut treburi mai urgente de făcut, care o nuntă, care un ogor de arat, aşa că n-au mai ajuns la timp”, după cum ni se spune în introducere.
Poveştile, unele pure ficţiuni, altele cu nuanţe puternic autobiografice (Liiceanu şi Bittel), sunt ordonate după vârsta personajelor binecuvântate cu un „coup de foudre”.
Sinucidere pe un pat de crini
Cea mai fragedă iubire fulgerătoare e povestită de Gabriel Liiceanu, în „Crinii din clasa întâi de liceu”, o istorie cu parfum interbelic spusă la persoana întâi. „M-am îndrăgostit la 14 ani. Totul s-a petrecut pe neaşteptate" e premisa unei drame adolescentine în care eroul îşi plănuieşte o sinucidere grandioasă alături de iubita sa, pe un pat de crini.
Despre o iubire ascunsă şi ceva mai domoală, din timpul facultăţii, scrie Adriana Bittel în „Terebentina”. Ana Blandiana jonglează abil la graniţa dintre poezie şi proză, cu un titlu hollywoodian: „Misiune imposibilă”. Coborât printre muritori direct într-un autobuz cenuşiu din Colentina, un personaj însărcinat cu o misiune misterioasă întâlneşte o fată la fel de ştearsă precum peisajul din jur, care i se agaţă pe urme, prinsă de-un „coup de foudre” inexplicabil.
Inginerul Apostoiu şi sirena
Poeziei îi ia locul cea mai savuroasă proză din volum, „Alesul”. Criticul Nicolae Manolescu „sare gardul” în curtea scriitorilor cu o povestire tonică, irizată de un umor interbelic şi de fantastic. „Alesul” e inginerul Lică Apostoiu, „un tip foarte bronzat şi absolut mut”, care ia liniştit cina pe terasă, la mare, cu nevasta şi câţiva amici.
Exact în momentul în care damele fac o pauză de retuşuri la toaletă, cei trei bărbaţi au parte de-o apariţie ispititoare: o frumuseţe cu părul blond, strălucitor, ivită din senin pe plajă. Hipnotizat, inginerul Apostoiu o ia în braţe pe fermecătoarea fiinţă cu solzi, riscând o păruială sănătoasă de la doamna Apostoiu, profund scandalizată.
Din umor se plonjează brusc în drama unei iubiri târzii, cu „Un pariu la Paris”, de Ioana Pârvulescu, povestea care încheie nostalgic volumul.
REPLICI CU SCÂNTEI
„Iubind putem descoperi că avem suflet“
Criticul Dan C. Mihăilescu a vorbit cu mult umor, sâmbătă, la lansare, despre ce se întâmplă când un filosof sau un critic literar se apucă de scris, recunoscând că nu-l recunoaşte pe metafizicianul sobru, Gabriel Liiceanu, ca fiind vreodată învăluit de romantismul florilor de tei sau de crin. „Este treaba cititorilor să aprecieze dacă m-am făcut de râs sau nu prin această povestire“, a replicat Gabriel Liiceanu.
„Am realizat această carte din bucuria de a scrie ceva simplu, frumos, din nevoia unor poveşti calde“, şi-a explicat Liiceanu postura inedită. „În povestiri avem, pe rând, stil, nobleţe, firesc, ludic. Numai iubind putem descoperi că avem suflet“, a subliniat Dan C. Mihăilescu.
Ioana Pârvulescu a declarat că a acceptat să scrie în acest volum întrucât cartea, în sine, se aseamănă „cu o casă în care îţi inviţi prietenii, alături de care stai de vorbă călduros“. Nicolae Manolescu, după ce a avut un schimb savuros de replici cu Dan C. Mihăilescu, legate de „revirimentul“ de la o anumită vârstă datorat sirenelor, a considerat „Poveştile...“ drept „o carte făcută de nişte meseriaşi“. (Simona Chiţan)