UPDATE. Culisele bătăliei pentru ministerul de Interne. Frunzăverde, propus ca să fie îmbunat Ruşanu. Ponta se ÎMPOTRIVEŞTE

Deși în ultimele zile, liderul PNL Prahova, Mircea Roșca, era favorit pentru postul de ministru de Interne rămas liber după demisia lui Radu Stroe, în final acest post i-ar putea reveni lui Sorin Frunzăverde. Acesta este susţinut la ministerul de Interne de Dan Radu Ruşanu, propunerea fiind făcută tocmai pentru a-l mulţumi şi pe Ruşanu, după ce apropiatul său, Daniel Chiţoiu a fost forţat să demisioneze din Guvern.

Potrivit unor surse, Sorin Frunzăverde deja a avut o discuție cu Crin Antonescu și a acceptat conducerea ministerului. Premierul Victor Ponta nu este însă de acord cu numirea lui Sorin Frunzăverde la MAI pentru că îşi doreşte ca ministerul să revină lui Gabriel Oprea. În schimb, liberalii ar primi conducerea ministerului Apărării. Liberalii sunt însă de părere că PNL nu poate renunța la Interne în anul în care vor să cucerească președinția României. Există însă și voci în PNL care susțin că ministerul de Interne oricum este dominat de social-democrați și odată cu numirea lui Raed Arafat în locul lui Constantin Chiper, liberalii au pierdut o mare parte din controlul asupra ministerului și nu exclud varianta ca ministerul să fie condus de vicepremierul Gabriel Oprea.  După ședința cu premierul Victor Ponta, Crin Antonescu a infirmat o eventuală apropiere între Sorin Frunzăverde, care ar urma să preia ministerul de Interne și președintele Traian Băsescu, în condițiile în care Frunzăverde a fost, până în martie 2012, vicepreședinte al PNL.  "Oricine știe puțină istorie recentă știe cât de categorică a fost despărțiea lui Frunzăverde de Băsescu", a spus liderul PNL.  La un moment dat, intrase în cărți din nou și Cristian David. CITIŢI ŞI:

  • PATRU capcane ale proiectului USL de reducere a ratelor
  • Elena Udrea:Sprijinul pe care îl va oferi Guvernul celor care au rate la bănci e discriminator
  • Guvernul USL plătește ratele la bancă în ani electorali. "Ce-l costă pe stat azi? Nimic! Ce-l costă mâine? Nimic!"
  • Antonescu şi Chiţoiu, pe poziţii diferite în privinţa celor susţinute de reprezentanţii FMI
  • Chiţoiu, despre o posibilă schimbare din funcţia de ministru al Finanţelor: Nu am emoţii. De ce să am emoţii?
  • Probleme pentru Chițoiu. Antonescu și Iohannis spun că măsura privind înjumătățirea ratelor la credit NU s-a discutat în USL. Ponta îi ia partea lui Chițoiu