David CAMERON către Klaus IOHANNIS: Marea Britanie vă va susține în lupta anticorupție, în anii care vor veni

Premierul britanic, David Cameron, i-a transmis președintelui ales al României, Klaus Iohannis, un mesaj de felicitare, potrvit Ambasadei Marii Britanii la București.

Scrisoarea începe cu „Dragă domnule Preşedinte ales” și continuă cu felicitări cu ocazia câștigării alegerilor prezidențiale din România.

„Marea Britanie şi România au dezvoltat un parteneriat puternic, bazat pe valori şi obiective comune, precum şi pe legături interumane. Aştept cu interes să colaborăm pentru a întări pe mai departe aceste relaţii şi cooperarea dintre ţările noastre”, spune David Cameron, potrivit sursei citate.

Textul continuă cu referiri la campania prezidenţială a lui Klaus Iohannis, care a „demonstrat o hotărâre clară în ceea ce priveşte combaterea corupţei, creşterea responsabilităţii şi îmbunătăţirea transparenţei, în anii care vor veni”.

Marea Britanie este gata să vă susţină în demersul de a face schimbări sistematice în acest domeniu, precizează prim-ministrul britanic.

El spune, de asemenea, că aşteaptă cu interes să colaboreze în interiorul Uniunii Europene, pentru a răspunde unor provocări comune, precum criza din Ucraina şi reforma UE.

„Lupta împotriva şomajului, promovarea creşterii economice şi a competitivităţii europene la nivel global servesc interesele tuturor statelor membre ale Uniunii, la fel ca şi gestionarea presiunilor aduse de migraţie, aşa cum am subliniat în discursul meu din luna noiembrie. Dorim să colaborăm cu toţi partenerii noştri europeni pentru a realiza aceste schimbări şi sper să le discutăm împreună în viitorul apropiat.”, conchide liderul de la Londra, conform comunicatului Ambasadei de la București.