Peste 700 de contribuabili au fost înştiinţaţi de serviciul de impozite şi taxe al primăriei Petroşani că au intrat în procedura de executare silită, din cauza datoriilor pe care le-au acumulat către bugetul local.
Şeful serviciului de impozite şi taxe Ioana Mărgulescu ne-a declarat că datoriile totale însumează circa 900.000 de lei, din care peste 500.000 sunt mai vechi de trei ani de zile.
„Am început procedurile de executare silită pentru 150 de persoane juridice şi 570 de persoane fizice”, a afirmat Mărgulescu.
Pe lângă acestea firme, potrivit inspectorilor fiscali, la bugetul local mai sunt de încasaţi bani şi de la societăţile aflate în lichidare, însă în aceste cazuri prima dată, din vânzarea bunurilor, se recuperează datoria către bugetul de stat, iar ce rămâne intră în conturile bugetelor locale. Pe de altă parte inspectorii fiscali se confruntă cu un val de amenzi pe care trebuie să le încaseze la buget în urma sancţiunilor contravenţionale pe care le primesc locuitorii din Petroşani.
„În medie trimitem zilnic cam zece notificări persoanelor care au primit sancţiuni contravenţionale în urma unor abateri rutiere sau de altă natură prin care îi anunţam că s-a înregistrat datoria către bugetul local în cartea funciară”, mai spune Mărgulescu.
(15:49)