Datoriile lăsate de „Tata Jean”, la Bistrița

Decedat la finalul anului trecut, „Lordul” a lăsat o situație fi nanciară dezastruoasă la Gloria, echipă intrată în faliment în 2014

Jean Pădureanu a avut parte de o retragere tristă din fotbal. „Lordul” a fost condamnat în „Dosarul Transferurilor”, în 2014, și s-a stins din viață, în 2016. Anul în care fostul șef al Gloriei Bistrița a intrat după gratii, a coincis și cu dispariția clubului ardelean.

La finele lunii octombrie a anului 2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de ACF Gloria 1922 Bistriţa. Mai multe firme bistriţene şi oameni de afaceri au avut de recuperat milioane de la clubul ardelean, dar au rămas cu buza umflată. Printre acestea se numără Agro Invest, Agroardeal, Miro, Comelf, SC Phoenix Games sau Avimar, adică firme ale căror patroni au fost apropiate ai Gloriei sau ai lui Jean Pădureanu și care au finanțat sau împrumutat clubul în ultimii ani.

Datorii de 15,2 milioane de lei

Alături de aceste firme, au mai avut de recuperat sume importante de bani mai mulţi oameni de afaceri: Valerică Nistoran - 1.500.000 de lei, Gheorghe Căruntu - 830.000 de lei, Bela Urasi - 1.670.000 lei. Cu datorii de încasat au rămas și: Jean Pădureanu (decedat) – 193.000 de lei, Romică Grecu – 251.000 de lei, Nicolae Manea, decedat – 781.000 de lei.

Dintre foştii jucători ai Gloriei, cei mai mulţi bani aveau de încasat Radu Mărginean (260.000 de lei), Florin Bratu (220.000), Fernando Cafasso (213.000), Cornel Predescu (150.000), Emilian Dolha (140.000).

Conform planului de reorganizare întocmit de Societatea Civilă Profesională de Insolvenţă Consult Management UV IPURL, firmă care a preluat toate activele şi pasivele „decedatei”, a fost întocmit şi afişat tabelul definitiv al creditorilor cu creanţe acceptate.

Categoriile de creanţe înscrise în tabelul definitiv sunt:

1. Creanțe garantate 3.328.298,32 lei

2. Creanțe de natură salarială 4.336.247,80 de lei,

3. Creanțe bugetare 2.089.752,54 de lei, 4. Creanțe chirografare art. 96 646.069,53 de lei, 5. Creanțe chirografare 4.871.536,51 de lei.

Totalul pasivului, astfel cum acesta figurează înscris în tabelul definitiv de creanțe este de 15.271.904,70 lei.

Două firme, contabilitate dublă

La finele lui 2013, președintele PER BN, Alexandru Toniuc, acuza faptul că există două firme care se raportează la Gloria Bistriţa şi au acelaşi nume de înregistrare la Registrul Comerţului: „ Una din ele e în dizolvare, iar cealaltă în insolvenţă”. Despre firma intrată în insolvenţă, Toniuc susţine că nu are în proprietate nici terenul , dar nici cele două tribune aflate în incinta stadionului.

El mai spune că motivul pentru care s-a apelat la această substituire frauduloasă de persoane juridice (având ca scop deturnarea de fonduri şi sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale) se explică prin faptul că Asociaţia „Club Fotbal Gloria 1922” Bistriţa, Cod Fiscal 14381070, avea conturile blocate de către Administraţia Finanţelor Publice BN, din cauza datoriilor acumulate la bugetul de stat şi bugetul asigurarilor sociale. Această substituire frauduloasă a fost posibilă datorită asemănării denumirii celor două asociaţii nonprofit care au aceeaşi adresă declarată la sediul social.