Deputatul Daniel Constantin, liderul PNL Teleorman, a plătit statului român doar 40.000 de euro din cei 250.000 pe care îi datorează Fiscului, de ani de zile.
Șansele ca statul român să își recupereze banii sunt astăzi destul de mici, după de parlamentarul liberal a făcut tot posibilul să „fenteze” executarea silită.
Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, arată că Daniel Constantin și-a înstrăinat toată averea, respectiv toate bunurile mobile și imobile care puteau face obiectul executării silite.
Astfel, Daniel Constantin și-a vândut casa din comuna Corbeanca și un autoturism Mercedes, pe care a obținut aproximativ 250.000 de euro, bani care nu se mai regăsesc nicăieri în conturile politicianului și care nu au fost folosiți pentru plata creanței către Fisc.
Potrivit GIP, Daniel Constantin și membrii familiei sale, nu mai au, la această oră, bunuri mobile sau imobile și nici conturi bancare pentru a-și plăti datoria.
Daniel Constantin, în vizorul ANAF
Daniel Constantin este acum și în vizorul ANAF, care a anunțat că îl spune analizei de risc, dar și că situația sa fiscală a ajuns la Direcția Antifraudă, unde și acolo vor fi făcute verificări.
Totul se întâmplă în contextul unei presiuni uriașe în PNL, acolo unde președintele Nicolae Ciucă și-a luat angajamentul de a promova pe listele pentru alegeri doar oameni fără probleme cu legea și de integritate.
„Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a ANAF a comunicat că a soluționat favorabil sesizarea GIP referitoare la vila și la mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin. Toate sunt achiziționate pe firme ale familiei Constantin, eludându-se astfel plata TVA, dar sunt folosite exclusiv în interes personal.
Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a ANAF a anunțat că îl va supune pe Daniel Constantin analizei de risc.
Prin aceeași adresă, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a ANAF (cea care fusese sesizată de GIP), a comunicat și că a transmis petiția GIP la Direcția Generală Antifraudă Fiscală”, spune GIP.