Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a fost arestat preventiv pe 30 de zile de către Tribunalul Timiș. Sentința s-a pronunțat vineri seara. Edilul aflat la finele celui de-al doilea mandat va lăsa deoparte luxul din vila opulentă de la Timișoara și hainele scumpe, pentru o celulă din arestul Poliției Timiș.
PSD-istul Mihai Stepanescu a fost ridicat de DNA joi, în urma unei percheziții care a început în biroul său, și a continuat la locuința sa din Reșița și la vila din Timișoara, precum și în alte două locații.
Edilului i s-a adus inițial la cunoștință faptul că e acuzat de fapte de corupție.
În timpul audierilor, când a văzut probele existente împotriva lui, inclusv înregistrări în care primește șpaga prin intermediul prietenei sale intime, a recunoscut tot.
Din probele existente la dosar, în total Stepanescu a primit 72.000 lei, iar denunţătorul a avut şi o solicitare nouă de la edil – trebuia să-i paveze lui Stepanescu toată curtea vilei din Timişoara, care are peste o mie de metri pătraţi. Când prietena primarului a primit de la denunțător ultima tranşă de bani, aceasta a fost interceptată de procurorii DNA. Pusă în fața perspective de a fi acuzată de complicitate la fapte grave de corupție, tânăra a decis să colaboreze cu autoritățile.
Primarul Reșiței locuia într-o vilă somptuoasă la Timișoara.
Mihai Stepanescu a anunțat prin intermediul avocatului său că demisionează din funcția de primar al Reșiței.