Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi ca Darius Vâlcov să rămâne în arest preventiv. Astfel, ICCJ a admis recursul DNA la decizia din 6 mai a aceleiași instanțe de plasare a fostului ministru în arest la domiciliu, informează Mediafax.
Darius Vâlcov se află în arest preventiv din 2 aprilie, acesta fiind acuzat că a efectuat operațiuni financiare sau acte incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru. Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanței supreme emiterea unui nou mandat de arestare, însă cererea a fost respinsă. Procurorii s-au bazat după ce Senatul a avizat pe 1 aprilie extinderea urmăririi penale, reținerii și arestării preventive pentru noile fapte de care este suspectat fostul ministru.
Darius Vâlcov a stat în arest la domiciuliu din 26 martie și până în 2 aprilie, cînd a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, ca urmare a noilor acuzații care i s-au adus.Pe 24 aprilie, Instanța Supremă a decis ca să prelungească măsura de arest preventiv pentru fostul ministru. Procurorii DNA l-au acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi intervenit, atunci când a fost primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.