Editura Evenimentul si Capital

Darius Vâlcov, CONDAMNAT la 8 ani de ÎNCHISOARE

Darius Vâlcov
Autor: | | 10 Comentarii | 10694 Vizualizari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, joi, la 8 ani de închisoare cu executare pe Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului, fost primar al orașului Slatina fost şi ministru al Finanţelor.

Decizia nu este definitivă. El era acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată. Alături de Vâlcov sunt judecaţi Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Şpaga stabilită de DNA: 20 % din încasări

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări. Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

A luat banii în trei tranşe

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI