Darius Vâlcov află astăzi dacă rămâne în arest la domiciuliu. Decizia instanței va fi una definitivă

Magistraţii Instanţei Supreme decid astăzi dacă Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor, acuzat de trafic de influență, va rămâne în arest la domiciliu. Decizia va fi una definitivă.

Pe  6 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciuliu pentru Darius Vâlcov. Decizia magistraților nu a fost una definitivă, ea fiind contestată de procurorii DNA.

Fostul ministru este acuzat de trafic de influenţă. Mai exact, procurorii DNA spun că ar fi intervenit, pe vremea când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.  Procurorii mai spun că fostul ministru de Finanţe s-a folosit de funcţiile de primar, senator şi ministru şi a favorizat mai multe firme pe care le controla. În schimbul acestor servicii ar fi primit două milioane de euro. Vâlcov  a fost arestat pe 2 aprilie, acuzat că ar fi intervenit când era primar al Slatinei în atribuirea unor contracte unui om de afaceri, în urma cărora ar fi primit mită 2 milioane de euro.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Lingouri de aur în casa lui Vâlcov

Potrivit DNA, începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie inscripționat "Renoir", un tablou inscripționat "Jean Cocteau", o pictură pe lemn inscripționată "Aurel Acasandrei".

 

Ministrul Ali Baba și cele peste 90 de tablouri

Reamintim că procurorii DNA au găsit alte 90 de tablouri care i-ar aparţine fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov. Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite în urma unor percheziţii efectuate joi în Bucureşti şi judeţul Olt. Sursele citate au explicat că cel mai scump tablou valorează 100.000 de euro. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au descoperit 94 de tablouri, ascunse în pereții falși ai caselor unor prieteni sau rude. Acestea sunt semnate de pictori celebri precum Pablo Picasso, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza și Renoir  De asemenea, procurorii au descoperit și sume importante de bani.Procurorii au indicii că aceste tablouri au fost cumpărate din străinătate de intermediari și aduse în țară cu mașina.