Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost supus testului poligraf în timpul anchetei DNA, însă el a picat testul atunci când a negat că ar fi primit mită de la omul de afaceri Theodor Berna.
În rechizitoriul prin care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, se arată că acesta a solicitat anchetatorilor să fie examinat cu tehnica poligraf.
Potrivit raportului de constatare criminalistică din 18 mai 2015 al IGPR, lui Vâlcov i s-au pus următoarele întrebări: "Aţi primit, în mod direct, vreo sumă de bani de la Theodor Berna în legătură cu contractele încheiate între SC Tehnologica Radion SRL şi Compania de Apă Olt, la sediul Tehnilogica Radion"; "Ai spălat vreo sumă de bani provenită de la Tehnologica Radion prin societăţile SC Plus Confort, SC Cafmin, SC MKS Still Grand Serv SRL şi SC Bogmar PRO Design?"; "În afară de ceea ce mi-ai spus, ai controlat activităţile comerciale dintre firmele SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL, SC City Hotel &Louge SRL, SC Enero Prod SRL, SC Rupiah SRL şi SC Aceti SRL".
La toate aceste întrebări, Darius Vâlcov a răspuns "Nu", însă aceste răspunsuri "au provocat modificări specifice comportamentului simulat".
Şi Minel Prina, actualul primar al municipiului Slatina, a solicitat un test poligraf, însă s-a răzgândit pe motiv că specialistul criminalist din cadrul IGPR nu ar fi unul independent şi, pe cale de consecinţă, lipsit de obiectivitate.
Procurorii DNA susţin că de fapt Minel Prina a cerut să fie supus la testul poligraf în speranţa că solicitarea va fi respinsă, pentru a putea ulterior să invoce credibilitatea afirmaţiilor sale, în sensul că nu a primit vreodată vreo sumă de bani de la Theodor Berna, pentru a o remite lui Darius Vâlcov.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.
Alături de Darius Vâlcov au fost deferiţi justiţiei Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.
Suma totală primită de Vâlcov de la Theodor Berna a fost de 2 milioane euro.