Înalta Curte l-a achitat, definitiv şi irevocabil, pe fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, trimis în judecată după ce i-a promis lui Dan Ilie Morega numirea unei persoane într-o funcţie publică, în schimbul unor contracte pe care fiul său urma să le obţină de la complexele energetice Rovinari şi Turceni.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României i-a achitat, definitiv şi irevocabil, pe politicianul gorjean Dan Ilie Morega şi fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, acuzaţi de dare, respectiv luare de mită.
Potrivit DNA, care i-a trimis în judecată pe cei doi, Morega i-a promis lui Păcuraru că fiul său va obţine mai multe contracte la complexele energetice Turceni şi Rovinari, dacă ministrul va numi un apropiat de-al politicianului gorjean în fruntea inspectoratului judeţean de muncă.
Numirea a fost făcută, iar fiul lui Păcuraru şi Morega au fost puşi în legătură, primul dintre ei depunând mai multe oferte de participare la licitaţii organizate de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi complexele energetice Turceni şi Rovinari.
Judecătorii Curţii Supreme au motivat achitarea prin faptul că infracţiunii îi lipseşte unul dintre elementele constitutive.