Judecătoarea care l-a trimis la închisoare pe Lucian Duță, fostul șef al CNAS, exclusă din magistratură

sursă: EvZ

Daniela Panioglu, judecătoare în cadrul Curții de Apel București, a primit cea mai aspră sancțiune din partea Consiliului Superior al Magistraturii. În urma cercetării disciplinare, s-a ajuns la concluzia că a fost afectată în mod grav imaginea Justiției.

Danielei Panioglu a făcut parte din completul ce l-a condamnat la şase ani  de închisoare pe Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS. Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), aceasta a avut o atitudine nedemnă față de colegii magistrați și de reprezentanții altor profesii juridice.

Judecătoarea Daniela Panioglu, exclusă din magistratură. Decizia CSM nu este definitivă

Condamnare / Sursa foto: Arhiva EVZ

Decizia de excludere a Danielei Panioglu din magisratură nu este definitivă. Poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare acestei decizii.

Conform Agerpres, Consiliul Superior al Magistraturii, a anchetat-o pe Daniela Panioglu și pe colega sa de complet, magistrata Alina Nadia Guluţanu, după ce au scris în motivarea  de condamnare a fostului şef al CNAS faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să îl ajute pe Lucian Duţă să scape de acuzaţii. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anularea deciziei de excludere a celor două judecătoare.

Potrivit statului magistraților, judecătorii își motivează hotârârile judecătorești pe baza probelor depuse la dosar.

Judecătoarea Panioglu este acuzată de Inspecția Judiciară că ar fi avut un comportament nedemn în sala de judecată față de un procuror DIICOT.

„Inspectorii judiciari au constatat că, din audierea înregistrării ședinței de judecată, de la termenul din  data de 24.03.2022, s-a reținut un comportament nedemn al președintelui de complet față de reprezentantul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, doamna procuror Florentina Lupu”, se arată în referatul Inspecției Judiciare, citat de g4media.ro. 

Fostul președinte al CNAS, trimis la închisoare de judecătoarea care a ajuns să fie exclusă din magistratură

Sursa foto: Lucian Duță / Facebook

Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software. Banii ar fi fost primiți de Duţă  în numerar (în mai multe tranşe) și prin transfer bancar,  în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia, conform DNA.