TRAGEDIA MOMENTULUI. Alertă la Antena 1. O VEDETĂ GREA a fost DIAGNOSTICATĂ cu o BOALĂ DIFICILĂ

TRAGEDIA MOMENTULUI. Alertă la Antena 1. O VEDETĂ GREA a fost DIAGNOSTICATĂ cu o BOALĂ DIFICILĂ

În ultima vreme, Daniela Crudu a avut probleme de sănătate, despre care a ales să nu vorbească. După ce s-a simțit rău, frumoasa brunetă a mers de urgență la medic, acolo unde acesta a descoperit că are un început de diabet. Pentru ca lucrurile să nu se agraveze, fosta asistentă tv urmează un tratament strict și foarte puternic.

„Am fost, mi-am făcut niște analize și mi-au descoperit diabetul. Fac un tratament de câteva luni cu niște pastile puternice. Am tratament, regim. Întâmplător am descoperit. M-am simțit foarte rău și am zis să mă duc să-mi fac analize. A zis că și la ovare am probleme. Eu n-am dastea cu doctorul, nu-mi place să merg, mă tratez acasă.”, a spus Daniela Crudu, la Xtra Night Show, scrie libertatea.ro

 

Câteva simptome noi pentru ea au determinat-o pe Daniela Crudu, aflată la Ultimul Trib, să ceară și un test de sarcină, motiv de mare veselie printre colegii ei. „A plecat Paula, dar noi tot șapte suntem! Ne pregătim de botez”, a spus Ionuț Iftimoaie. „Cred că sunt gravidă… mi-am făcut socoteala și din mai multe puncte de vedere, mă simt cu musca pe căciulă… N-am putut să mănânc nimic și aveam atâtea variante din care să îmi aleg. E o veste bună pentru mine, un copil e o binecuvântare! Poate îmi schimbă viața. Dacă e fată, ar chema-o Ana, dacă e băiat – Alexandru”, a spus Daniela, în așteptarea confirmării testului.

Ne puteți urmări și pe Google News