Daniel Zamfir, despre moțiune: „Are șanse foarte mari să fie adoptată”

Daniel Zamfir, despre moțiune: „Are șanse foarte mari să fie adoptată”

Senatorul PSD Daniel Zamfir spune că moțiunea de cenzură are șanse foarte mari să fie adoptată.

„Mai trebuie un vot ca moțiunea să fie adoptată. Cred că nu va fi nici o problemă ca un vot, poate chiar mai multe să vină în favoarea moțiunii (...).

Chiar dacă celelalte partide, cum ar fi ALDE, PMP, s-au exprimat, președinții lor, împotriva moțiunii de cenzură, vă rog să observați pozițiile publice pe care le au mulți dintre parlamentarii ALDE, spre exemplu, care sunt total nemulțumiți de felul în care domnul Ludovic Orban conduce astăzi Guvernul României și nu am nici un fel de îndoială că vor fi parlamentari de la ALDE, care vor vota moțiunea de cenzură.

Dacă moțiunea va trece, sigur că așteptăm ca președintele României să desemneze un nou prim-ministru, în funcție de noua majoritate parlamentară care va fi prezentată. Președintele interimar al PSD-ului a și propus la un moment dat ca până la alegerile la termen să fie un Guvern de uniune națională, propunerea a fost respinsă de președintele României. Nu știu, vom vedea”, a spus Zamfir la rfi.

Ne puteți urmări și pe Google News