Nu este o glumă, se întâmplă în România, chiar în Reşiţa. După ce a abuzat sexual mai multe copile cu vârste între 13 şi 16 ani din şcolile şi liceele reşiţene, Tribunalul Timiş a decis ca Daniel Ungur să fie eliberat condiţionat.
În 2012, pedofilului i s-a aplicat pedeapsa de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. Mai exact, prin violenţă şi intimidare a batjocorit mai multe eleve cu vârste între 13 şi 16 ani.
În iulie 2003, Daniel Ungur a fost condamnat de Tribunalul Caraş-Severin pentru viol, act sexual cu o minoră, lipsire de libertate şi corupţie sexuală. Pedeapsa: 9 ani de închisoare.
În mod inexplicabil, Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa la numai cinci ani.
A ieşit din puşcărie după aproape trei ani. Atunci racolase fetițe din şcoli şi din liceele din oraş. Sub ameninţare şi teroare psihică, două copile de 14, respectiv 13 ani au întreţinut raporturi sexuale normale, orale şi anale cu acest monstru. O altă copilă de 16 ani a fost violată şi sechestrată timp de două zile, minora încercând să sară de la etaj.