Anunțul a fost făcut de verișoara pilotului. Daniel Onoriu a suferit complicații grave după operație de micșorare a stomacului
Piloturi de raliuri Daniel Onoriu s-a trezit astăzi, 26 ianuarie, din comă. Din fericire, starea de sănătate a talentatului pilot a evoluat în bine și astăzi apropiații au primit vestea pe care o așteptau cu sufletul la gură. Anunțul a fost făcut de verișoara pilotului, Rebeca Onoriu, pe contul personal de Facebook. „Mare este Dumnezeu. Daniel Onoriu s-a trezit!!!. Mulțumim lui Dumnezeu“.
Coșmarul lui Daniel Onoriu a început după ce, în luna noiembrie 2021, a suferit o intervenție chirurgicală de micșorare a stomacului la o clinică din Turcia. Din nefericire, în timpul operației au apărut complicații din cauza unei erori medicale, fapt care i-a agravat starea de sănătate.
Pilotul este internat la terapie Intensivă și a avut nevoie și de transfuzii de sânge. Daniel Onoriu a mai ieșit din comă în prima parte a lunii ianuarie, după o perioadă de 40 de zile, potrivit informațiilor apărute în presă.