Fostul şef al DNA, Daniel Morar, a declarat că procurorii de valoare din DNA nu s-au înscris în cursa pentru şefia instituţiei.
Morar o vede vinovată pentru această situaţie pe Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei. Pivniceru către procurori: O să aleg dintre exotici! "Au fost nişte întâlniri pe care ministrul Justiţiei le-a organizat cu procurorii din sistem înainte de a demara aceste proceduri. Şi, înainte de aceste discuţii, una din întrebările procurorilor a fost: Ce o să faceţi doamnă ministru dacă se prezintă doar exoticii? Răspunsul a fost: dacă o să se prezinte doar exoticii, o să numesc exotici. Colegii mei i-au spus că nu se poate, pentru că sunt funcţii importante. Probabil natura acelei discuţii, probabil poziţiile ministrului Justiţiei faţă de DNA de dinainte de a ajunge ministru i-au determinat pe procurorii din DNA să nu participe la această procedură. Ce pot să vă spun cu certitudine este că majoritatea colegilor buni din DNA nu s-au înscris în această procedură", a spus Daniel Morar, citat de Agerpres.
"La mine a fost o altă problemă, pentru că s-au făcut afirmaţii că o să propună pe oricine, mai puţin pe Daniel Morar. V-am răspuns la întrebarea de ce nu mi-am depus şi eu candidatura. (...) Aceşti oameni au fost la discuţia cu ministrul Justiţiei, nu am intermediat-o eu şi ei au perceput corect. Vă spun că nicio procedură de alegere a procurorilor generali nu este infailibilă, depinde de buna credinţă şi priceperea ministrului. Iar actualul ministru al Justiţiei a avut poziţii critice faţă de DNA în necunoştinţă de cauză. Critici aduse DNA-ului, s-a pronunţat că sunt dosare politice. A fost o atitudine de respingere din partea colegilor mei. Spuneau: un asemenea om nu poate să facă o procedură corectă din moment ce are idei preconcepute despre anumite dosare. Vă garantez că dacă ar fi o altă procedură cu siguranţă s-ar înscrie, pentru că oamenii buni nu s-au înscris în actuala procedură", a mai spus Morar.