În opinia fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, statul român ar trebui să reacţioneze după jignirea adusă românilor de către controversata publicaţie Charlie Hebdo şi chiar să acţioneze în judecată. În acest context nu putem să nu notăm faptul că nici după trei ani de la momentul în care doi fraţi terorişti şi complicele lor ucideau 17 oameni în Paris, statul francez nu a făcut nimic. Se rezumă la comemorări în locurile în care au avut loc atacurile. „Aceste comemorări sunt doar de faţadă, politicienii au ţeluri de scurtă durată”, este opinia generală a francezilor.
Dar, vă redăm şi opinia unui fost ministru care spune că este "francez":
1) oricine ați fi nu îmi explicați MIE despre umorul francez, dintr-un motiv simplu. Eu sunt francez. Și francez, desigur.
2) Nu încercați nici să îmi explicați mie despre ceea ce este și ceea ce nu este Charlie Hebdo. Eu îl citeam cu 20 de ani înainte ca cei care dau lecții despre subiect să afle că există.
3) Ce au scris ei nu este atât despre Simona cât este despre români. Iar ceea ce au scris consolidează o imagine a românilor jalnică. Dacă voi acceptați asta e treaba voastră. Eu nu accept. Dar să nu plângeți când copiii voștri vor fi priviți ciudat.
4) Îi invit pe cei care ne explică de ce imaginea unei pipe nu e o pipă să renunțe la tot ceea ce este imagine în profilul lor public: să pună poze hidoase cu ei, să meargă la televizor prost îmbrăcați, să scrie cu picioarele în loc să caligrafieze. Pentru că, nu-i așa, astea nu sunt decât ”imagine”. E perfect ipocrit să fii super atent(ă) cu imaginea ta dar să dai credit celor care fac praf imaginea nației tale.
5) Faptul că niște islamiști criminali au omorât angajați ai Charlie Hebdo este o chestie de o gravitate extremă, toată lumea occidentală trebuie să fie solidară în combaterea acestui lucru. Cred că cine nuanțează solidaritatea cu Charlie Hebdo în urma acestei insulte aduse românilor este un imbecil.
6) Franța are legi iar aceste legi (foarte permisive cu libertatea de exprimare) trebuie respectate. Cred că pentru această insultă adusă românilor Charlie Hebdo trebuie dat în judecată de statul român. Poate câștigă, poate pierde. Dar să stai și să fii ciuca miștoului nu e OK", notează fostul ministru pe contul personal de Facebook.