Biroul Executiv Național al Pro România, formațiunea condusă de Daniel Constantin, a validat susținerea unui proiect legislativ pentru modificarea Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, astfel că se propune audierea în comisiile de specialitate și a secretarilor de stat, iar pentru miniștri se propune și audierea în comisiile de politică externă și de afaceri europene.
„Vom depune săptămâna viitoare un proiect de lege de modificare a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, (alături de ceilalți colegi ai săi din Parlament - Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Eugen Durbacă și Damian Florea - n.r) prin care vrem să punem pe primul loc calitatea. Sunt o persoană care a făcut parte din două Guverne și care înțelege că, înainte de orice, trebuie să primeze calitatea, atât în ceea ce înseamnă activitatea internă, dar mai ales activitatea externă. În acest sens, propunem Parlamentului României să modifice Regulamentul și să introducă anumite criterii de calitate în desemnarea, aprobarea și votarea miniștrilor, dar și a secretarilor de stat. După cum știți, regulamentul, în momentul de față, spune că secretarii de stat, de exemplu, nu sunt audiați în comisiile de specialitate atunci când sunt numiți. (...) Secretarii de stat, din păcate, sunt numiți fără să aibă un anumit criteriu de competență sau fără să fie audiați în comisiile de specialitate. De aceea, una din modificările pe care dorim să le aducem Regulamentului, este chiar aceasta: să fie audiați și secretarii de stat în comisiile de specialitate”, a precizat, astăzi, Daniel Constantin.
El a adăugat că „a doua modificare vizează modalitatea în care sunt audiați chiar miniștrii. Așa cum știți, astăzi, fiecare ministru e audiat doar în comisia de specialitate. Uităm că, de 10 ani, România este stat membru al UE, că, pe lângă politica națională, trebuie să ne implicăm și în ceea ce înseamnă politica europeană în fiecare domeniu în parte. Din acest punct de vedere, credem că toți miniștrii, în afară de comisia de specialitate, trebuie să fie audiați și în comisia de politică externă, dar și în comisia de afaceri europene”.
Constantin a subliniat că partidul său îl susține în continuare pe premierul Sorin Grindeanu.
„Vom sprijini, în continuare, Guvernul Sorin Grindeanu, eu personal cred foarte mult în bunele intenții pe care domnia sa le are, dar nu vom ezita, atunci când va fi cazul, atunci când lucrurile nu vor merge bine, să tragem un semnal de alarmă. În acest registru, mă întreb și eu de ce această agitație din ultimul timp cu posibila schimbare a premierului. Sigur că sunt anumite suspiciuni pe care cred că toată lumea le are în minte, dar puțini le discută. Poate că la momentul respectiv vom discuta de ce există astăzi intenția unora sau altora de schimbare chiar a premierului Sorin Grindeanu. Cred că în momentul de față sunt câteva lucruri care s-au întâmplat în actul de guvernare, nu știu ce i se poate reproșa premierului. Sunt trei lucruri care au fost mult dezbătute – fondul suveran, codurile penale și Legea salarizării. Toate trei, din câte știu, sunt în Parlament, nu sunt neapărat la Guvern”, a punctat Constantin.
În privința Legii salarizării, Daniel Constantin a precizat că a votat-o, dar că nu este o lege perfectă, ci perfectibilă.
„Și noi am fost printre cei care am votat Legea salarizării, chiar dacă și acolo sunt anumite imperfecțiuni. Nu mai discut paralela între programul de guvernare și forma finală a Legii salarizării, dar vreau să vă spun că mă bucur că, pe de o parte, spre exemplu angajații din zona de mediu, pentru care și eu m-am luptat la momentul respectiv și cred că prin alocarea bugetară pentru anul 2017 am reușit lucrul acesta, s-a făcut acea creștere salarială, chiar meritau, erau cele mai mici salarii din toată administrația publică, dar sunt și alte domenii în care, din păcate, salariații vor pierde.”
El a dat exemplul angajaților de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), „sunt 5000 de angajați acolo, mare parte dintre ei vor avea salarii scăzute, odată cu aplicarea acestei legi”.
„Cu bune, cu rele, noi am votat „pentru”, deoarece noi credem că într-adevăr trebuie să îmbunătățim nivelul salarial din țara noastră, dar atragem atenția că este o lege perfectibilă, o lege care vizavi de sustenbilitate, trebuie să ne spună ministrul de Finanțe, dar o lege față de care trebuie să ne raportăm pentru a o corecta în perioada următoare, acolo unde s-au înregistrat aceste deficiențe”, a mai spus Constantin.