Daniel Constantin, LOVITURĂ SUB CENTURĂ: ”Tăriceanu este MINCINOS și IPOCRIT! Aștept verdictul instanței!”

Fostul vicepremier Daniel Constantin a lansat, duminică (pe Facebook), un atac acid la adresa rivalului său, Călin Popescu-Tăriceanu, ales sâmbătă președinte al ALDE, din postura de unic candidat.

Facem precizarea că Daniel Constantin a contestat în instanță convocarea congresului ALDE, procedură pe care o consideră nestatutară.

 

„Regret sã constat și după ziua de ieri cã domnul Tãriceanu nu a înțeles nimic din discuțiile/criticile din ultimele săptămâni cu privire la comportamentul sãu politic extins. În continuare, prin minciunã, încearcă sã acopere abuzurile pe care le face! A încercat sã-și asigure președinția dând din coate împotriva celor care i-au fost alături, călcând pe onoare și respect și, mai mult, întrebând apoi de ce au trădat! Este precum în bancul celebru în care împingi pe cineva pe scări și apoi intrebi de ce se grăbește!

Nu este însă pentru prima datã când, în numele unui "liberalism autentic", provoacă scindãri și trădări, punând iremediabil prin longevitatea acestor acțiuni o patã pe întreaga clasa politicã românească de după 1989. Amintesc episoadele din 1991, 2006, 2014 și 2017.

Regret cã nici mãcar în al 12-lea ceas, Tãriceanu nu a înțeles motivele care ne despart în mod fundamental. Eu nu fac politicã pentru funcții, deci nici nu pot fi cumpãrat cu funcții. În caz contrar, astăzi as fi fost lângă domnia sa în funcții precum cea de viceprim-ministru. Am ales sã sacrific aceste funcții pentru oameni, nedorind sã învăț lecția predatã și la care mã îndemna "președintele" Tãriceanu.

Nici acum nu a înțeles cã am condamnat minciuna și ipocrizia, caracteristici definitorii ale comportamentului sãu. Acesta este și motivul pentru care am fãcut demersurile în justiție. Împotriva sa, nu a partidului. Congresul ALDE pe care l-a comandat Tãriceanu va rãmâne, din păcate, o patã imposibil de șters în cariera sa politicã! Alta...”, a scris fostul vicepremier.