Dani Oţil a dat o mare lovitură! Este un record şi va fi cap de afiş la Antena 1

Dani Oţil a dat o mare lovitură! Este un record şi va fi cap de afiş la Antena 1

Dani Oţil, coprezentatorul emisiunii „Neaţa cu Răzvan şi Dani”, a obţinut o performanţă notabilă la Deva.

Vedeta matinalului de la Antena 1 s-a impus pentru al doilea an consecutiv în prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally, desfăşurată în weekend, la Deva.

Dani Oţil a înregistrat o victorie clară pe un circuit stradal, pe care a terminat având un avans de peste 3 secunde faţă de următorul clasat.

N-a fost o cursă deloc simplă pentru Dani Oţil, care s-a luptat cu încă 38 de concurenţi pentru a câştiga primul loc în cadrul conceptului promovat de Mihai Leu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În premieră, etapa s-a desfăşurat după acelaşi sistem: în manşele de calificări s-au stabilit şi clasamentele de la grupe, în timp ce manşele finale de concurs, cu cei mai buni 12, au contat exclusiv pentru trofeul Open, dedicat în memoria fostului pilot Valentin Banciu.

Deşi s-au calificat în finală, Vali Porcişteanu şi Emil Ghinea nu au reuşit să ia startul în lupta pentru prima poziţie din cauza unor probleme tehnice.

În cele din urmă, finala s-a desfăşurat doar cu 10 piloţi, motiv pentru care Mihai Leu şi bulgarul Evgheni Iankov au terminat doar una dintre cele trei manşe programate.

Câştigător anul trecut în etapa inaugurală de la Mangalia, Dani Oţil s-a impus şi la Deva, stabilind totodată şi recordul acestui traseu.

Astfel, vedeta matinalului de la Antena 1 a oprit cronometrul la 03 min. 47 sec. 860/1000 chiar în prima manşă din finală.

Pe locul doi a terminat francezul Jerome France, la bordul unui monopost Formula Renault FR2, cu 03 min. 48 sec. 918/1000, stabilit pe ultima trecere.

Podiumul a fost completat de campionul naţional en titre Costel Căşuneanu (Skoda Fabia R5), cu un timp final de 03. min 52. sec 741/1000.

Fostele campioanele olimpice Simona Amânar şi Camelia Potec au realizat premierea piloţilor, fiind invitatele speciale ale lui Mihai Leu.

Top 10 din finală a fost completat de Danny Ungur, Riccardo Tarabelli, Groza Elisei, Mihai Leu, Ionuţ Moisii, Cornel Gărdean şi Evgheni Iankov.

La fel cum este la viteză în coastă, campionatul are două categorii: una dedicată maşinilor de producţie şi una pentru cele de competiţii.

La prima, victoria i-a revenit lui Porcişteanu, în timp ce francezul Jerome France s-a impus în divizia maşinilor de competiţie.

sursa: Agerpres