Dani Coman s-a întors la Rapid

Rapid l-a legitimat astăzi pe portarul Daniel Coman. "Robocop" revine astfel în Giuleşti după doi ani petrecuţi la FC Braşov.

Portarul Daniel Coman s-a întors la Rapid. Dat ca sigur la Dinamo, Coman a revenit la echipa la care a evoluat în perioada 2005-2008. El a semnat cu Rapid un contract valabil pe trei sezoane. Şumudică: "Bornescu e prima opţiune" În vârstă de 31 de ani, Daniel Coman a jucat 83 de meciuri pentru Rapid, formaţie cu care a evoluat în sferturile de finală ale Cupei UEFA, sezonul 2005-2006. Coman va trebui să se lupte serios pentru postul de titular în poarta Rapidului. "Bornescu e prima opţiune", a anunţat antrenorul Marius Şumudică. Coman a părăsit Giuleştiul în 2008, urmându-l la Braşov pe naşul său, Răzvan Lucescu. Gurile rele spun că revenirea lui Coman e un prim pas către refacerea grupului care a scris istorie în cupele europene pentru Rapid sub comanda lui Răzvan lucescu. Despre actualul selecţioner, se zvoneşte că s-ar putea reîntoarce şi el în Giuleşti dacă va eşua în această toamnă pe banca tehnică a echipei naţionale. "Am plecat în condiţii amiabile de la Braşov. Prima opţiune acum şi pentru tot restul vieţii mele va fi Rapidul. Au fost mai multe variante şi ţin să le mulţumesc celor care m-au ofertat, dar asta a fost dorinţa mea.

Nu a fost problema banilor, au fost alte probleme. E vorba de anumite clauze, ăsta e motivul pentru care s-au amânat aşa mult tratativele. Mircea Bornescu e un portar bun, a dovedit-o în ultimii ani, dar din concurenţa noastră important e să câştige echipa. Normal că vreau să fiu titular, dar mai important e că mi-am regăsit liniştea şi că mă voi antrena într-un cadru organizat. În primul rând mă gândesc să încep antrenamentele cât mai repede şi să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Dacă va fi nevoie de mine eu o sa dau tot ce am mai bun. Nu voi avea probleme cu fanii pentru că eu le-am promis ceva lor în momentul în care mi-era greu. Le-am spus că nu voi merge la o echipă rivală şi m-am ţinut de cuvânt", a declarat Dani Coman la gstpv.