Danezu' din clanul Ghenosu', 12 ani de închisoare după ce a băgat un poliţist în comă

Interlopul dâmboviţean George Daniel Uţă, zis Danezu', din clanul Ghenosu', cel care l-a lovit cu o sticlă în cap pe poliţistul Codruţ Oprea, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Poliţistul este în comă de mai bine de un an.

Danezu' şi-a recunoscut fapta atât în faţa anchetatorilor, cât şi în faţa instanţei. Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au decis ca Uţă să execute 12 ani de închisoare, dar să plătească şi o serie de despăgubiri, poliţistului pe care l-a băgat în comă. Hotărârea nu este definitivă, ci poate fi atacată la Curtea de Apel.

Incidentul fusese oricum înregistrat de o cameră de luat vederi, amplasată în barul din Târgovişte, în care interlopul l-a lovit cu o sticlă în cap pe poliţistul Codruţ Oprea. Acesta este internat la Spitalul Floreasca din septembrie 2010 şi se află, încă, în comă.

Daniel Uţă este unul dintre locotenenţii lui Florin Ghinea (fost Pîrjol), zis Ghenosu', iar clanul condus de el acţionează atât în Dâmboviţa şi Prahova, cât şi în Italia, Spania şi Franţa. Membrii grupării sunt acuzaţi de proxenetism, fraude cu card-uri bancare, şantaj, cămătărie, spălare de bani, dar şi infracţiuni cu violenţă, de la vătămare corporală, până la tentativă de omor. Cei 25 de membri ai clanului Ghenosu', în frunte cu liderul lor, au fost arestaţi de nenumărate ori, atât în România, cât şi în diverse state ale Uniunii Europene.

De fapt, Florin Ghinea se află şi acum încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind judecat, în stare de arest preventiv, alături de alte 18 persoane, pentru proxenetism, şantaj şi alte infracţiuni comise cu violenţă. Mandatele lor de arestare au fost prelungite săptămâna trecută cu 60 de zile.