Premierul României Viorica Dăncilă a avut o comunicare de presă după întâlnirea pe care a avut-o la Ministerul de Interne și, într-un discurs în stilul caracteristic din care nu au lipsit gafele de exprimare, a dezvăluit că intenționează să convoace Parlamentul pentru a introduce în lege o serie de reglementări care să ajute oamenii legii în situații precum cea de la Caracal.
Prim-ministrul a comis și o gafă, atunci când a vorbit despre „profesionaliștii” din ministerul de Interne, și a încercat să sublinieze faptul că cei vinovați vor fi pedepsiți, dar fără a pomeni despre atitudinea polițiștilor care au comunicat cu Alexandra în timpul apelurilor la 112.
„Vreau să fie clar. Aceste demisii nu scutesc pedepsirea drastică a celor ce au greșit. Vom lua cele mai stricte măsuri. Avem o atât o obligație morală, cât și impusă de lege să-i pedepsim pe cei implicați. Să prezinte cât mai repede rezultatele anchetei. le cer totodată implicarea și atenția în toate acțiunile viitoare. Am transmis spre Cotroceni hotărârea de numire a lui Mihai Fifor ca ministru de Interne.
Mă voi implica personal în felul în care instituțiile. Sunt multe disfuncționalități în modul de gestionare a situațiilor în care e nevoie de intervenția rapidă a autorităților.
Este necesară o analiză complexă a profesionalismului celor care sunt implicați în apărarea cetățenilor.
Lupta împotriva corupției trebuie să continue. Nu trebuie lăsată mai jos lupta împotriva pedofililor, a traficanților de oameni sau de droguri.
România nu e țara infractorilor, a criminalilor, a proxeneților sau a violatorilor.
Trebuie să vedem ce putem face fiecare pentru a îndrepta lucrurile.
Nu mai putem, din păcate, să aducem înapoi ceea ce deja a avut loc. Cuvintele sunt deja sărace pentru a exprima ce simțim fiecare dintre noi, fiecare mamă din România. E de datoria noastră, a factorilor care se putem implica, să ne asigurăm că nu vor mai avea loc în România astfel de evenimente.
Am cerut în fiecare județ o analiză care să arate realitatea existentă, pentru că dacă nu cunoaștem realitatea nu avem cum să luăm măsurile necesare.
Cred că în acest moment nu e oportun să dăm vina pe alții, nu va aduce nimic bun. Nu face decât să scindeze societatea. Avem nevoie de o abordare pragmatică, care să aducă în prim-plan măsurile pe care le luăm.
Am toată disponibilitatea să chem Parlamentul într-o sesiune extraordinară și pentru a da o ordonanță de urgență pentru a da anumite reglementări. Dacă ieșim cu declarații politice, nu vom rezolva nimic. Oamenii s-au săturat de aceste declarații, trebuie să luăm un set de măsuri”.