Viorica Dăncilă, fostul premier al României, nu a fost întâmpinată așa cum s-ar fi așteptat la Timișoara. Protestatarii au luat-o cu asalt.
Premierul demis Viorica Dăncilă a fost aşteptată, vineri, la Consiliul Judeţean Timiş, de câţiva protestatari care i-au strigat: „Mincinoasa” şi „Analfabeta” în momentul în care aceasta a ajuns la sediul instituţiei.
O femeie care protesta de câteva zile pentru o situaţie personală legată de pământ şi care, pe lângă pancarte cu diverse mesaje, avea alături de ea şi o găleată plină cu pietre. Femeia nu ştia că astăzi va veni acolo premierul demis Viorica Dăncilă, candidata PSD la prezidențiale.
„Cei cinci oameni pe care îi văd foarte disperaţi. Nu aşa sunt timişorenii. Am venit de foarte multe ori în Timişoara. Timişorenii ştiu că respectul impune respect. Asta e România pe care a construit-o Iohannis. De când am preluat funcţia de prim-ministru am văzut foarte mulţi oameni care au venit cu limbaj violent, cu jigniri. În pomul în care face roade, dai cu pietre. Odată trebuie să spunem stop, nu prin violenţă, ci prin a-i face să înţeleagă că nu acesta este modul de a rezolva lucrurile“, a declarat Dăncilă, referindu-se la protestatarii care au huiduit-o, potrivit Antena3.