Editura Evenimentul si Capital

Dăncilă s-a decis! Avem TOATE DETALIILE despre ULTIMA MUTARE a premierului. CE FACE DRAGNEA? Breaking news

Autor: | | 2 Comentarii | 15839 Vizualizari

Anul acesta, la Focșani, manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor fi mult mai fastuoase, dat fiind că este An Centenar. De data aceasta manifestările se for desfășura după-amiaza, nu în prima parte a zilei.

Conform unor surse, acest lucru se întâmplă pentru ca înalți oficiali ai statului să poată ajunge de la București sau Alba Iulia la Focșani. Printre invitații care ar putea ajunge la Focșani pe 1 Decembrie se numără și premierul Viorica Dăncilă. Manifestările, organizate de către Consiliul Județean Vrancea, vor începe de la ora 16.00. Evenimentul cuprinde momentul de decorare a celor opt drapele de luptă ale „Brigăzii 8 LAROM”, o paradă militară la care vor participa militari ai Garnizoanei Focșani, forțe ale poliției, jandarmeriei, pompierilor și salvamontiștilor, precum și un recital al Fanfarei Garnizoanei Focșani. Ulterior, pe scena amplasată în Piața Unirii vor urca membrii Orchestrei Metropolitane București, alături de Corul Accoustic și Sebastian Stan, care vor susține un spectacol extraordinar, scrie jurnaldevrancea.

De asemenea, spectacolul va fi completat de momente recitative în interpretarea actorilor Sorin Francu și Ion Dichiseanu. Seara dedicată Centenarului Marii Unirii se va încheia cu prima proiecție video mapping 3 D realizată în Vrancea și un foc de artificii tricolor, în timp ce militarii Garnizoanei Focșani se vor retrage cu torțe.

Cati BANI incaseaza Dragnea, lunar! Victor Ponta arunca BOMBA! Suma intra in intregime in buzunarul sefului PSD

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI