În această seară, premierul Viorica Dăncilă a avut o intervenție telefonică la emisiunea „Sinteza zilei”. Permierul a oferit o serie de informații cu privire la turneul extern pe car îl efectează zille acestea în Turcia și Emiratele Arabe Unite.
„În primul rând, în cee ce privește vizita din Turcia, am prezentat proiectele pe infrastructură, care sperăm reprezintă un internet pentru partenerii noștri. Președentele Erdogan a prezentat interesul pentru construcția unui spital regional la Constața. A fost o discuție foarte bună, care se va concretiza în lucruri foarte bune pentru țara noastră.
În ceea ce privește vizita din Emiratele Arabe Unite, în primul rând, ne-am întalnit cu primul-ministru și am prezentat proiectele în parteneriat cu mediul public-privat. Sunt interesați de construcția portului București, pe canalul Dunăre București, vor veni în România chiar de săptămâna viitoare. Mâine vom continua aceste discuții cu oameni de afaceri. Important este să vedem rezultatul acestor întâlniri”, a declarant Viorica Dăncilă la Antena 3.