Dăncilă și Ceaușescu - legătura neștiută. Un greu PSD poate arunca în aer prezidențialele

Dăncilă și Ceaușescu - legătura neștiută. Un greu PSD poate arunca în aer prezidențialele

În afară de faptul că s-au născut la doar 100 de kilometri distanță, un lider PSD vrea să o transforme pe Viorica Dăncilă într-un nou Ceaușescu.

Liderul organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, a înlocuit, de pe unul din pereții sediului filialei, portretul lui Liviu Dragnea cu cel al Viorică Dăncilă. Șeful social democraților constănțeni susține că gestul său nu este unul de obediență, fiind vorba, de fapt, de cultură instituțională. Mai mult, Felix Stroe este de părere că toate instituțiile publice din România trebuie să pună la loc de cinste portretul președintelui țării.

Pe peretele din sediul PSD Constanța, unde până nu de mult trona portretul lui Liviu Dragnea, a apărut un tablou cu fotografia premierului Viorica Dăncilă. Liderului Felix Stroe i se pare normală această înlocuire.

„După părerea mea, și cred că am și cultura minimală necesară și discernământ și vârsta la care pot să am o părere obiectivă, asta se numește cultură instituțională. În fiecare sediu de partid, PSD, PNL, PMP etc ar trebuie să fie portretul președintelui. Noi ni l-am ales la congres, e al nostru. La biserica ortodoxă este Iisus Christos, la biserica musulmană este altcineva, la budiști e Buddha. La noi la PSD, președintele ales de congres a fost Liviu Dragnea, apoi a fost alt congres și a ales-o pe doamna Viorica Dăncilă. Statutul PSD este al nostru și pentru noi este obligatoriu. Fiecare membru de partid trebuie să știe cine este președintele”, a explicat, Felix Stroe, într-o conferință de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

     

Mai mult, șeful PSD Constanța este de părere că în fiecare școală, aulă universitară, instituții publice trebuie să fie portretul președintelui României. „Nu discutăm de Iohannis, de Ion Iliescu, nu discutăm de politică. Este cultură instituțională. Ne e rușine cu drapelul României? Americanilor nu le e rușine. În fiecare instituție oficială a statului trebuie să fie stema țării”, a continuat Felix Stroe.

„Fraților, vorbim de cultură instituțională, nu de obediență. Și dați-ne voie ca, la PSD, în sediul județean, să fie portretul președintelui ales de congres. Nouă nu ne este rușine cu doamna președintă Viorica Dăncilă. Cred în șansa noastră de a da președintele României și mă lupt cu determinare ca rezultatul organizației județene a PSD Constanța să fie cât mai mare la alegerile prezidențiale”, a încheiat, mândru, președintele PSD Constanța.