Dancilă se vede deja în turul doi. „Perioada următoare este o perioadă decisivă”

Congresul extraordinar al PSD, in cadrul caruia vor avea loc alegeri pentru functiile de presedinte, presedinte executiv si secretar general al formatiunii politice, desfasurat la Sala Palatului, sambata, 29 iunie 2019.

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD şi candidat la Cotroceni, a declarat marţi că este convinsă că va accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Ea a spus însă că este foarte important şi procentul inregistrat în primul tur.

Ea a declarat, în cadrul unei întâlniri la Dorohoi cu primarii din judeţul Botoşani, că alegerile prezidenţiale sunt „o repetiţie pentru alegerile locale”, dar şi un criteriu de evaluare a viitorilor candidaţi la primării.

„Cred că alegerile prezidenţiale trebuie privite ca o repetiţie pentru alegerile locale. Rezultatul de la prezidenţiale va arăta gradul de încredere pe care îl generează edilul localităţii sau gradul de încredere pe care îl are preşedintele de organizaţie pentru a fi candidatul nostru în acea localitate şi cred că toate acestea sunt înţelese pe deplin de dumneavoastră. Am plecat de la 22%, suntem la 27%. Nu se pune problema să nu intrăm în turul doi, dar important este cu ce scor intrăm în turul doi. Nu ne punem problema să nu intrăm în bătălia finală. Contează scorul cu care intrăm în bătălia finală, pentru că acest scor este scorul partidului. Nu putem să spunem că mai există o altă formaţiune politică care să susţină PSD.

Acesta este scorul partidului nostru în fiecare localitate, la nivel de judeţ şi la nivel de ţară şi este bine să avem un scor bun pentru că acest lucru creează şi acea încredere de care avem atât de mare nevoie, iar acest lucru va fi pentru noi un punct de început foarte bun. În turul doi pornim de la zero. Nu pornim de la niciun scor, nici noi, nici Iohannis. Pornim de la zero. Avem după 15 ani posibilitatea să dăm, PSD, preşedintele României şi eu cred că putem face acest lucru. Atunci vom avea un preşedinte care nu va fi doar preşedintele celor care preferă culoarea galbenă, va fi un preşedinte pentru români, pentru comunităţi, pentru România şi cred că este de datoria noastră să ne implicăm”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Liderul PSD a subliniat că pierderea alegerilor prezidenţiale va presupune transmiterea unei neîncrederi în rândul electoratului social-democrat.

„Perioada următoare este o perioadă decisivă şi, aşa cum sunt obişnuită, o să fiu foarte directă. Dacă pierdem alegerile, cred că va trebui să acceptăm ceea ce se întâmplă până la alegerile următoare. Plecăm cu o mare neîncredere spre alegerile locale, iar pentru noi alegerile locale, din punct de vedere al partidului, sunt cele mai importante alegeri. Plecăm cu o mare problemă la alegerile parlamentare, pentru că ştiţi foarte bune, dacă nu câştigăm alegerile locale, nu putem să avem mari speranţe spre alegerile parlamentare.

De aceea, este foarte important modul în care ne vom implica în perioada următoare. (...) Aceste alegeri, dacă le-am pierde, ar avea implicaţii pentru anul viitor pe care nu le dorim. Perioada următoare este o perioadă care efectiv va fi cea care decide ce se va întâmpla pentru anul viitor. Eu cred că activul nostru de partid, şi mai ales primarii, sunt cei care vor decide ceea ce se va întâmpla la alegerile prezidenţiale şi la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor”, a conchis candidatul PSD la peședinției, potrivit Agerpres.